De această dată, Piaţa Victoriei nu va fi populată de duşmani şi de trădători, ci de oameni de bună-credinţă, instruiţi şi încadraţi atent de superiorii lor. Marea adunare din Bucureşti este imaginea însăşi a democraţiei în epoca Dragnea, întruchiparea dominaţiei pe care un regim cleptocratic o are asupra supuşilor săi. De la punctaj la lozinci şi marcă vestimentară, totul este decis, înţelept, de partid. Libertatea este închisă în ţarcul desenat de domnul Dragnea şi de acoliţii săi.
În fapt, ca orice bun fesenist, domnul Dragnea are o viziune despre democraţie care exclude nu doar pluralismul, ci şi înţelegerea valorii demnităţii umane. Precum comuniştii de dinaintea lor, feseniştii nu au văzut în popor decât o masă informă plătitoare de taxe. Ideea de participare civică le este străină, angajamentul etic le apare suspect. În acest univers reglat de legile supunerii, autonomia este un element potenţial subversiv, de natură a afecta ordinea ierarhiilor clientelare.
Pentru domnul Dragnea şi colegii săi, perspectiva adunării libere a cetăţenilor, în absenţa unui dictat de partid, este inimaginabilă. Din ianuarie 1990 şi până acum, logica fesenistă este una a mobilizării prin reţelele pe care le controlează partidul- stat. Mineriadele din iunie 1990 sunt doar forma de sistematizare a barbariei, parte a unui program de intimidare colectiv. După trei decenii, marea adunare a domnului Dragnea este simptomul aceleiaşi ambiţii de a proiecta efigia unei autorităţi omnipotente.
