Patru morți, 1.388 de persoane vătămate fizic și psihic și alte 1.250 lipsite de libertate, 29 de ani de rușine pentru justiția română. Așa poate fi descris, pe scurt, dosarul „Mineriadei”.
Patru morți, 1.388 de persoane vătămate fizic și psihic și alte 1.250 lipsite de libertate, 29 de ani de rușine pentru justiția română. Așa poate fi descris, pe scurt, dosarul „Mineriadei”.
Liviu Dragnea a fost condamnat luni la trei ani și jumătate de închisoare. Condamnarea vine la trei ani de la punerea sub învinuire de către DNA, trei ani în care Liviu Dragnea și-a folosit uriașa influența politică pentru a scăpa de dosar.
Radu Mazăre transmite, într-un comunicat remis presei, că decizia de condamnare la 9 ani dată în cazul său încalcă jurisprudenţa şi deciziile CEDO, precizând că nu are cum să se sperie de condiţiile din închisorile româneşti după ce a fost arestat în Madagascar.
Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, recunoaște că a făcut și greșeli în activitatea de la DNA, însă protocolul secret cu SRI nu a fost una dintre ele. Kovesi explică și care a fost utilitatea acestui protocol, instituțiile publice trebuie să acționeze rapid și eficient.
Parchetul Militar a trimis plângerea MApN privind licitaţia pentru corverte la Direcția Națională Anticorupție. Procurorii militari suspectează existenţa unor infracţiuni de corupție.
Fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu este propunerea social-democraţilor pentru postul de judecător la Curtea Constituțională, din partea Camerei Deputaţilor.
Un polițist care, în luna noiembrie 2018, a fost condamnat pentru că a dezvăluit studenților, înainte de examen, subiectele de la licență, s-a înscris, două luni mai târziu, la concursul de avansare de la gradul de asistent la cel de lector universitar. La Academia de Poliție.
Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente Daniel Barbu este urmărit penal de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru ”neurmărire conform legii a respectării destinaţiei subvenţiilor”.