duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Curtea de Apel București a anulat ordinul prin care Doru Țuluș a fost dat afară de la DNA

Data publicării: 06.06.2019 • 11:07 Data actualizării: 06.06.2019 • 11:07
Sediul Direcției Naționale Anticorupție/ Foto: Inquam Photos
Sediul Direcției Naționale Anticorupție/ Foto: Inquam Photos

Magistrații Curții de Apel București i-au dat dreptate procurorului Doru Țuluș și au anulat ordinul emis de fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, prin care acesta a fost revocat din funcția de la Direcție, însă instanța a respins cererea privind daunele morale.

„Anulează Ordinul nr. 300/05.07.2017 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale. Obligă pârâtul la plata către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 7.611,78 lei”, se arată în minuta instanței Curții de Apel București. Decizia nu este definitivă, potrivit Mediafax.

Totodată, magistrații au admis și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a articolului 87, alineat 8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare”, este alineatul 8 din articolul 87.

Laura Codruţa Kovesi a cerut, în 2017, pe când era șefa DNA, revocarea lui Doru Țuluș din funcţie "pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile ca imparțialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluționat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile".

Mai exact, lui Doru Ţuluş i s-a reproşat faptul că şi-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanţe salariale către un om de afaceri - Mihai Rotaru. Ulterior, Rotaru a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP şi a fost trimis în judecată, alături de fostul lider al PDL Ioan Oltean.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră