Trei focare active de COVID-19 evoluează în această perioadă în Spitalul Judeţean Focşani, unde sunt zeci de persoane infectate, pacienţi şi cadre medicale.
Trei focare active de COVID-19 evoluează în această perioadă în Spitalul Judeţean Focşani, unde sunt zeci de persoane infectate, pacienţi şi cadre medicale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut încă o dată, miercuri, ca persoanele imunizate împotriva COVID-19 să nu primească cea de-a treia doză de vaccin, astfel încât flacoanele să fie trimise către ţările sărace care au reuşit să imunizeze doar o mică parte a populaţiilor
Bilanţ COVID-19 din 8 septembrie 2021, în România, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, arată că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.079 noi cazuri de coronavirus.
De când a fost descoperită în Columbia în ianuarie, varianta Mu a COVID-19 s-a răspândit în peste 40 de țări și a fost descoperită în 49 de state americane, Nebraska fiind singurul stat care nu a detectat niciun caz de variantă Mu.
Autoritățile cubaneze au început luni să vaccineze copiii ce au împlinit 2 ani, o premieră mondială, înainte de redeschiderea școlilor, relatează Insider.
Soţii Cioclu ne-au explicat cum stau lucrurile la centru din Mirceşti: “Am primit ambii confirmările de programare, cu reminder pe email şi sms, iar când am ajuns acolo am constatat că centrul este închis".
Confruntarea a fost suspendată după doar 7 minute, după ce agenții sanitari din Brazilia au intrat pe teren în încercarea de a împiedica 4 jucători ai oaspeților să evolueze.
Masca de protecție ar putea deveni din nou obligatorie pe stradă în București, în proximitatea școlilor, a anunțat duminică prefectul Capitalei, Alin Stoica.