sâmbătă 24 octombrie
EUR 5.3495 USD 4.7770
Abonează-te
Newsweek România

Toată Crimeea ocupată de Rusia, în beznă. Ucraina a lovit o stație electrică importantă

Data publicării: 24.10.2026 • 09:20
Peninsula Crimeea - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Peninsula Crimeea - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Toată Crimeea ocupată de Rusia a rămas azi-noapte în beznă. Ucraina a lovit o stație electrică importantă din regiunea Krasnodar a Rusiei.

O pană de curent pe scară largă a afectat Crimeea ocupată în noaptea de 24 octombrie, în urma unui atac asupra unei substaţii electrice cheie din sudul Rusiei, potrivit canalelor de monitorizare de pe Telegram.

Citește și: Chișinăul expulzează un angajat al Ambasadei Rusiei, după ce o dronă rusească a căzut la 100 metri de o casă

Toată Crimeea ocupată de Rusia, în beznă. Ucraina a lovit o stație electrică importantă

„Întreaga peninsulă este fără curent electric”, a raportat canalul de Telegram Exilenova, citând date din imagini satelitare, surse de monitorizare online şi relatări locale, informează News.ro.

Conform imaginilor satelitare furnizate de NASA FIRMS, substaţia Taman din regiunea Krasnodar a Rusiei a fost avariată în urma unui atac desfăşurat în timpul nopţii. Substaţia alimentează cu energie electrică Crimeea ocupată.

Marile oraşe, printre care Sevastopol şi Ialta, au rămas fără energie electrică în urma atacului asupra centralei electrice principale.

Organizaţia de monitorizare online NetBlocks a semnalat, de asemenea, întreruperi pe scară largă ale conexiunii la internet în Crimeea.

Citește și: Negocieri de pace. SUA „oferă” Ucrainei aderarea la UE în schimbul celei la NATO. Ce ofertă a primit Putin

 

Autorităţile din Crimeea, numite de Rusia, au confirmat întreruperile de curent, dar au afirmat ulterior că acestea au fost rezolvate.

„Ca urmare a unui atac inamic asupra infrastructurii energetice din afara oraşului Sevastopol, oraşul nostru se află temporar fără curent electric”, a declarat pe Telegram Mihailo Razvozhaev, guvernatorul din Sevastopol numit de Rusia.

La scurt timp după aceea, autorităţile locale au anunţat că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în mai multe oraşe.

Totuşi, potrivit canalului Telegram Crimean Wind, locuitorii au declarat ulterior că întreruperile de curent au afectat din nou Simferopol, Ialta şi Aluşta.

De asemenea, în cursul nopţii a fost semnalat un alt atac cu drone asupra infrastructurii energetice din sudul Rusiei, în regiunea Rostov.

Guvernatorul Iuri Sliusar a afirmat că dronele au avariat o substaţie de transformare din raionul Miasnikovski al regiunii, provocând întreruperi de curent în aproape 130 de locuinţe.

La momentul publicării, „The Kyiv Independent” nu a putut verifica în mod independent amploarea întreruperilor de curent sau a atacurilor raportate.

Substaţia Taman este un nod energetic cheie, care leagă reţeaua energetică rusă de peninsula ocupată prin strâmtoarea Kerci.

Crimeea, care a fost ocupată de forţele ruse în 2014, s-a mai confruntat şi în trecut cu întreruperi de curent pe scară largă.

În această vară, forţele ucrainene ar fi lovit 16 centrale electrice din Crimeea în decurs de 48 de ore, în încercarea de a împiedica efortul de război al Moscovei.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră