O groapă de pe stradă, în care a intrat roata din dreapta faţă a autoturismului Mitsubishi, a făcut ca maşina să fie proiectată în bordură. Firma de asigurări i-a plătit reparaţia, apoi s-a îndreptat împotriva municipalităţii.
O groapă de pe stradă, în care a intrat roata din dreapta faţă a autoturismului Mitsubishi, a făcut ca maşina să fie proiectată în bordură. Firma de asigurări i-a plătit reparaţia, apoi s-a îndreptat împotriva municipalităţii.
Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall a afirmat că omul de afaceri Ioan Niculae condamnat la cinci ani de închisoare, care a revenit vineri în ţară şi s-a predat autorităţilor, ar putea fi eliberat condiţionat în orice moment.
După două zile de expunere implacabilă a faptelor, presărată cu imagini şocante, procurorii democraţi i-au îndemnat joi pe senatori să-l condamne pe Donald Trump pentru "incitare la insurecţie" în cursul asaltului asupra Capitoliului american, informează AFP.
Cinci irakieni condamnaţi la moarte pentru „terorism” au fost executaţi marţi în închisoarea din Nassiriya (sudul Irakului), într-o nouă serie de pedepse capitale puse în aplicare în ţara cu cele mai numeroase execuţii din lume, scrie AFP.
Yulia Navalnîi, soția opozantului rus Alexei Navalnîi, a avut o primă reacție după ce acesta a fost condamnat marți seara la doi ani și opt luni de închisoare. Într-o postare pe Instagram, le-a mulțumit celor care au ieșit în stradă pentru a protesta față de verdict.
Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a opozantului Kremlinului Alexei Navalnîi şi au cerut din nou eliberarea imediată a acestuia.
Constantin B., în vârstă de 30 de ani, tatăl unei fetițe de doi ani, a atacat magazinul Lidl din Tauberbischofsheim împreună cu trei complici, la 9 decembrie 2019, sustrăgând cu aspiratorul 56.000 de euro.
Magistraţii au decis să dea o pedeapsă cu suspendare agresoarei, deoarece „este o persoană responsabilă, absolventă de studii superioare şi integrată în societate”.