Sarkozy este acuzat de depăşirea cu 20 de milioane de euro a limitei legale pentru cheltuielile de campanie.
Alături de el sunt inculpate pentru fraudă sau complicitate încă 13 persoane. Procuratura susţine că pentru menţinerea cheltuielilor fostului preşedinte sub limita legală s-au folosit facturi false.
Citește și: Cum poți să afli dacă te vei vaccina cu Pfizer, Moderna sau AstraZeneca
Verdictul în aşa-numitul dosar Bygmalion - după numele agenţiei de comunicare implicate - este aşteptat la jumătatea lui aprilie.
Nicolas Sarkozy este inculpat pentru finanţarea ilegală
Presa franceză afirmă însă că procesul ar putea fi amânat imediat după primul termen, deoarece unul din avocaţii apărării este bolnav.
Sarkozy, preşedinte din 2007 până în 2012, ar putea fi condamnat la un an de închisoare şi o amendă de 3750 de euro.
Citește și: Cine conduce atacul împotriva vaccinului AstraZeneca în România: Terheș, Badea, Sputnik, Antena 3
În procesul precedent, fostul şef de stat a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă şi nici executorie până după apel, potrivit Agerpres.