Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu (71 de ani), este considerat de CNSAS colaborator al fostei Securitati, iar Colegiul institutiei a aprobat, saptamana trecuta, nota in care ii este consemnata aceasta calitate, potrivit Ziare.com

ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, bolnav de COVID- 19 și decedat miercuri la vârsta de 90 de ani, a fost colaborator al Securității.
O serie de dezvăluiri făcute de Mădălin Hodor, istoric și cercetător al CNSAS, arătă cum nume importante ale intelectualității românești au colaborat cu Securitatea.
Ion Cristoiu a pierdut, în primă instanță, procesul cu Mădălin Hodor, pe care îl acuză de prejudicierea imaginii.
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, într-un interviu oferit pentru Newsweek România, că nu contestă lista publicată de istoricul Mădălin Hodor, listă în care numele lui apare în documentele Securității, ci că „din toată lista s-a referit la mine”.
Mai multe documente din arhiva fostei Securități au fost depuse, joi, de CNSAS la instanța care judecă procesul intentat de Ion Cristoiu istoricului Mădălin Hodor. Potrivit documentelor, ziaristul e menționat atât ca „sursă”, cât și ca „obiectiv”, sub numele de cod „Coroiu”.