Într-un interviu pentru Newsweek România, Hodor a comentat documentele publicate și a dezvăluit că Ion Cristoiu a fost, la rândul lui, sursă a Securității. Rezultatul: un proces intentat istoricului, pierdut, în primă instanță, de jurnalist.
Prima sentință în procesul Cristoiu versus Hodor a fost dată în 18 aprilie, de Judecătoria Sectorului 3, jurnalistul având posibilitatea să atace, în 30 de zile, hotărârea. În minuta ședinței, instanța a explicat că respinge, ca neîntemeiată, cererea prin care Ion Cristoiu îi cheamă în judecată pe Mădălin Hodor și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Mădălin Hodor
Cristoiu a invocat prejudicierea imaginii, după ce istoricul a acordat un interviu revistei Newsweek România, în 28 mai 2018, în care a vorbit despre documentele din arhiva Securității în care este menționat numele ziaristului. Anterior, Hodor publicase, în revista „22“, articolul intitulat „Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu și Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Securității“, care a zguduit opinia publică.
Primele dezvăluiri
Articolul din revista „22“ conținea și un tabel din arhiva CNSAS, conform căruia mai multe personalități actuale au fost în legătură cu UM 0225, brigada Antiemigrație, unitate care funcționa în cadrul Departamentului Securității Statului.
Printre aceste personalități sunt: istoricii Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu, ziariștii Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin, filologii Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu, Sanda Racoviceanu, medicii Petre Ciobanu, Constantin Gorgos, oamenii de afaceri Valentin Păunescu, Dolphi Drimer.
„Lista celor 200“ a zdruncinat mediul intelectual. Într-un prim răspuns postat pe Facebook, după publicarea de către Hodor a documentelor, academicianul Ioan Aurel Pop a avut, în apărarea sa, o reacție cel puțin ciudată: „Mă aștept ca dl. Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte. (…)
Am fost și suntem (considerați), eu și contemporanii mei, pleiade de proști, inculți, semidocți, politruci, tarați de ideologia marxistă, autohtoniști, protocroniști și naționaliști. Prin urmare, astăzi suntem (priviți ca) adevărate pericole publice sau, dacă nu chiar așa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi revolute și blamate de istorie“.
Cazul „Coroiu“
După publicarea acestor documente în revista „22“, Newsweek România l-a intervievat pe Mădălin Hodor, care a dezvăluit că și jurnalistul Ion Cristoiu a fost sursă a Securității.
Pe „Lista celor 200“ nu apărea numele lui Cristoiu, însă, ulterior, cercetătorul CNSAS a menționat un alt document al Securității, în care era amintit jurnalistul ca fiind sursa „Coroiu“.
DOVEZI Pe un document al fostei Securități, depus la instanță de CNSAS, Ion Cristoiu apare menționat la capitolul „Surse“.
„Ion Cristoiu figurează pe o listă care privește foști colaboratori ai Securității“, declara, anul trecut, pentru Newsweek România, Mădălin Hodor. În aceeași zi cu interviul cu Hodor, revista noastră a publicat și unul cu Ion Cristoiu, care a precizat că „nu aveam cum să colaborez cu Securitatea, dar nu pot să răspund în abstract“.
În 9 martie anul acesta, Newsweek România a publicat, în exclusivitate, mai multe documente din arhiva CNSAS, care au fost depuse la instanță de această instituție, la solicitarea judecătorului, în dosarul intentat lui Hodor de Cristoiu. Conform acestor documente ale Securității, Ion Cristoiu este menționat atât ca „obiectiv“, cât și ca „sursă“, fiindu-i atribuit numele conspirativ „Coroiu“. Audiat de instanță, în martie 2019, în procesul cu Hodor, Cristoiu a declarat că „nu am fost sursă sau colaborator al Securității“.
Referitor la documentele depuse de CNSAS la dosar, Ion Cristoiu a declarat că „la Scînteia Tineretului și la revista Teatrul erau ofițerii de redacție.
La noi era o doamnă, Ioana Stana sau așa ceva, care venea cu legitimație, a fost și la mine, am stat de nu știu câte ori de vorbă, interesându-se dacă cutare jurnalist din redacție face acte de dizidență. Bineînțeles că am spus că nu e adevărat.
Era ofițerul care răspundea oficial de redacție și oficial întreba, iar eu eram obligat, în calitatea mea de redactor-șef adjunct, să-l primesc și să stau de vorbă, pentru că mă întreba oficial niște lucruri“.
