Istoricul și cercetătorul Mădălin Hodor a fost chemat în judecată de jurnalist după ce, anul trecut, a publicat o listă pe care apăreau mai multe nume de colaboratori ai Securității, inclusiv numele lui Cristoiu.
În timpul procesului, istoricul a solicitat instanței să ceară de la CNSAS documente din arhiva instituției, care îl vizează pe Ion Cristoiu.
Conform documentelor depuse la instanță de Consiliu, jurnalistul apare trecut în baza de date a instituției atât în Indexul de colaboratori, în dosarul SIE (Serviciul de Informații Externe), cât și în Indexul de urmăriți, de două ori, ca scriitor, cu nume conspirativ TO „Coroiu“, anul 1987, și ca redactor-șef adjunct la „Scînteia Tineretului“, fiind în atenția Securității Municipiului București, în anii 1983, 1984.
Numele conspirativ „Coroiu“ i-a mai fost atribuit lui Ion Cristoiu și de Corneliu Vadim Tudor, fostul lider al PRM, care a susținut că ziaristul ar fi colaborat cu Securitatea.
Cristoiu s-a judecat cu Vadim, iar politicianul a pierdut procesul, instanța judecând cauza în lipsa documentelor eliberate acum de CNSAS.
Dosarul „Artă-Cultură“, „sursă“ și „obiectiv“
Printre documentele oferite judecătorilor de CNSAS se regăsesc și informații din dosarul „Artă-Cultură“. Este vorba despre un fond din arhiva fostei Securități, în care apar ca obiective informative ziare, muzee, instituții culturale, intelectuali.
Dosarul conține, printre altele, și un tabel în care apar mai multe nume, anonimizate de CNSAS, iar la poziția 19 figurează „Coroiu – Cristoiu Ion – sursă“. Un alt document, Anexa 1, este datat 13.09.1982. În antet apare mențiunea „122/ ON“, care ar fi inițialele fostului ofițer de Securitate Oprișor Onițiu, care se ocupa de domeniul „Artă-Cultură“.
La capitolul „Surse“, apare trecut numele Ion Cristoiu, cu mențiunea „Sc. Tin“, trimitere la „Scînteia tineretului“, ziar editat de UTC, la care jurnalistul a lucrat în timpul regimului comunist.
Tot în dosarul „Artă-Cultură“, Vol. 4, apare un document semnat de un ofițer din fosta Securitate, în care acesta relata despre „obiectivul «Coroiu» (Cristoiu Ion – scriitor)“.
În acelaşi dosar, se relatează despre o discuție telefonică interceptată, făcându-se următoarele mențiuni: „Obiectivul «Coroiu» (Ion Cristoiu – scriitor) stabilește cu un cetățean să se vadă mâine dimineață, ora 6.15, pentru a merge împreună la sector și apoi la congres. «C» îl informează pe interlocutor că a decedat (nume acoperit de CNSAS – n.r.) și deplâng soarta acestuia“.
Cristoiu, în notele informatorilor de la „Scînteia tineretului“
Alte documente oferite instanței de CNSAS sunt din dosarul denumit „Presa“, care cuprinde o notă informativă a sursei „Costin“ dată locotenentului major Creța Stana (fost ofițer al Securității Municipiului București – n.r.). În această notă, datată 27.07.1983, Ion Cristoiu apare cu numele lui real.
Documentul conține informații despre activitatea unor redactori ai publicației „Scînteia tineretului“, cu mențiuni ale articolelor scrise de ei, dar și referiri la Ion Cristoiu. Un document similar, dat de sursa „Monica“ în fața aceluiași ofițer de Securitate, Creța Stana, este datat 25.08.1983.
În această notă-raport, „Monica“ precizează că „Ion Cristoiu, redactor-șef adjunct al Scînteia tineretului, din luna ianuarie a.c., și-a schimbat politica în mod vizibil.
Schimbarea s-a produs după ce fusese propus, dar respins din motive de comportare în familie, de a lua conducerea revistei Amfiteatrul. Tot atunci, Cristoiu aflase că ... (numele anonimizate ale unor persoane – n.r.) vor primi alte însărcinări, deci vor pleca de la CC al UTC și, astfel, protecția sa, din partea forului superior, va dispare“.
Un alt document prezentat instanței de CNSAS este tot din dosarul „Presă“ (vol. 6), din arhiva fostei Securități, în care Ion Cristoiu figurează la poziția 10. Este vorba despre materiale furnizate de sursa „Petru“, despre care se menționează că sunt din data de 3.09.84, iar la rubrica „Unde se exploateză“ (la ce se folosește informația – n.r.) se precizează „verificări R.I.“, adică verificarea Rețelei Informative.
„Nu am fost sursă sau colaborator“
La termenul din 7 martie, Ion Cristoiu a răspuns la mai multe întrebări în fața instanței, în cadrul probei cu interogatoriu cerute de istoricul Mădălin Hodor. Redăm, mai jos, câteva dintre întrebări, precum și răspunsurile ziaristului.
Întrebare: Ați fost sursă sau colaborator al fostei Securități?
Ion Cristoiu: Nu am fost sursă sau colaborator al fostei Securități.
Ați fost simpatizant al regimului comunist?
Eram redactor-șef adjunct în presa comunistă. Nu puteam fi adversar al regimului comunist.
Întrebare: Precizați de ce în cadrul interviului pe care l-ați oferit Newsweek România, publicat în data de 28.05.2018, ca reacție la articolul ce reprezintă cauza prezentului dosar, ați condiționat infirmarea afirmației domnului Hodor Mădălin de parcurgerea documentului invocat și cu ce ar fi schimbat realitatea pe care o afirmați conținutul respectivului document?
Newsweek România este o publicație care îmi este adversară. Pârâtul invoca un document pe care nu îl publicase și am spus că întâi să văd documentul și apoi să vorbesc despre el.
Recunoașteți faptul că v-a fost atribuit numele conspirativ Coroiu? În caz contrar, cum apreciați identificarea dvs. în înscrisuri ale fostei Securități prin nume, prenume și acest nume conspirativ?
Nu mi-a fost atribuit numele conspirativ „Coroiu“.
Cum apreciați identificarea dvs., prin nume, prenume, date de identificare, cu „Coroiu“?
Ion Cristoiu: Erau de la Vadim.(Instanța îl cheamă mai aproape pe Ion Cristoiu și îi arată documentele depuse de CNSAS, precizându-i că apare numele lui și numele conspirativ „Coroiu“). Ion Cristoiu: Cineva de la Securitate mă considera o sursă. S-a dovedit a fi un fals.
Instanța: Prin ce s-a dovedit?
Nu există nicio probă scrisă. S-a dovedit prin hotărâre judecătorească.
Întrebat de instanță ce îi impută lui Mădălin Hodor, ziaristul a răspuns că îi impută faptul că „nu poate dovedi despre niciuna dintre cele două sute de persoane aflate pe listă (cea publicată, anul trecut, în revista „22“ – n.r.) că au fost surse sau colaboratori ai Securității“.
„Eu am contestat faptul că domnul Hodor s-a referit numai la mine într-un interviu adresat dvs. (...) Nu lista eu o contest“
Ion Cristoiu, jurnalist
Judecătoarea l-a mai întrebat pe Ion Cristoiu în ce fel l-a afectat interviul luat istoricului Mădălin Hodor de Newsweek România, în care se discuta despre lista din arhiva fostei Securități, în care apare și numele ziaristului.
Cristoiu a răspuns că „sunt pentru a doua oară în centrul unei campanii de acest gen“, a recunoscut că, profesional, „nu am pierdut nicio colaborare“, dar „mi s-a afectat imaginea și țin la imaginea mea“. „Articolul din Newsweek a fost preluat de câteva site-uri și, foarte important, acest articol mai este pe site“, a mai declarat Cristoiu.
Explicațiile CNSAS
Pe de altă parte, tot la termenul din 7 martie al procesului Cristoiu-Hodor, reprezentantul CNSAS a depus la instanță și răspunsurile scrise ale Consiliului Național al Studierii Arhivelor Securității la întrebările din interogatoriul solicitat de Ion Cristoiu pentru această instituție. La întrebarea „Ce valoare are o adresă emisă de CNSAS, către o instanță, cu privire la situația juridică a unei persoane fizice raportate la vechea Securitate?“, CNSAS a răspuns că „atestă o situație de fapt la momentul emiterii acelei adrese“.
Despre verificările făcute de CNSAS pe numele lui Ion Cristoiu, la momentul în care a fost scandalul cu Vadim Tudor, conform răspunsului din interogatoriul menționat, Consiliul arată că „nu am declarat instanței că verificările au fost exhaustive. (…) Deoarece procesarea fondului arhivistic este continuă, fiecare document consultat și indexat într-o formă de evidență, ulterior efectuării unei verificări, poate aduce informații noi.“
„Nu lista o contest“
În aceeași zi cu audierea în fața instanței, Newsweek România l-a contactat telefonic pe Ion Cristoiu, pentru a clarifica câteva aspecte legate de documentele depuse de CNSAS în instanță, precum și despre numele conspirativ „Coroiu“ care îi este atribuit.
Întrebat dacă a văzut actele puse la dispoziția instanței de CNSAS, jurnalistul a răspuns că „nu, nu le-am văzut“, părând să fi uitat că, în timpul interogatoriului din instanță, a fost chemat de judecătoare pentru a i se arăta aceste documente. Newsweek România l-a mai întrebat pe Cristoiu cum explică faptul că, în fața judecătoarei, a spus că nu contestă lista publicată de Mădălin Hodor.
Acesta a răspuns: „Dacă aș contesta (lista – n.r.), ar însemna că ar trebui să-i includ pe cei două sute care apar acolo, inclusiv pe domnul Lucian Boia, în categoria de colaborator al Securității. Eu am contestat faptul că domnul Hodor s-a referit numai la mine într-un interviu adresat dvs. (…) Nu lista eu o contest. Înainte de a publica documentul, domnul Hodor a spus că, din toată lista, s-a referit la mine. Puteți să-mi explicați de ce?“.
Teoria pseudonimului
În același timp, Ion Cristoiu a mai declarat, pentru Newsweek România, că „la Scînteia tineretului și la revista „Teatrul“ erau ofițerii de redacție.
„La noi era o doamnă, Ioana Stana sau așa ceva, care venea cu legitimație, a fost și la mine, am stat de nu știu câte ori de vorbă, interesându-se dacă cutare jurnalist din redacție face acte de dizidență. Bineînțeles că am spus că nu e adevărat. Era ofițerul care răspundea oficial de redacție și oficial întreba, iar eu eram obligat, în calitatea mea de redactor-șef adjunct, să-l primesc și să stau de vorbă, pentru că mă întreba oficial niște lucruri“.
Întrebat dacă are măcar o bănuială referitoare la numele conspirativ „Coroiu“ și în ce fel ar putea avea acest nume vreo legătură cu el, Ion Cristoiu a precizat: „Cred că era un pseudonim folosit pentru toți cei din redacție. Adică, când obținea ea (ofițerul de Securitate – n.r.) niște date ce se spunea colo-colo, a folosit «Coroiu» și zicea sursa «Coroiu». Am văzut și eu altele decât cele prezentate de Vadim și erau din diferite zone. Am încercat, după scandalul Vadim, să văd cine este «Coroiu» și n-am reușit să găsesc pe niciunul din redacție pe care îi știam sau îi suspectam că sunt securiști“.
Cum s-a ajuns la procesul Cristoiu versus Hodor
Istoricul Mădălin Hodor (foto), cercetător angajat al CNSAS, a publicat, în revista „22“, în data de 17 aprilie 2018, articolul intitulat „Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu și Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Securității“, în care, conform unui tabel din arhiva fostei Securități, mai multe personalități apăreau ca fiind în legătură cu UM0225, brigada Antiemigrație.
Această unitate militară funcționa în cadrul Centrului de Informații Externe, actualul SIE. Pe această „listă a celor 200“, așa cum a fost denumită ulterior de presă, nu apare numele lui Ion Cristoiu, ci pe o alta, din același dosar, listă publicată separat de istoric.
Ion Cristoiu l-a dat în judecată pe Mădălin Hodor pentru prejudicierea imaginii, după ce acesta a acordat un interviu revistei Newsweek România, în data de 28 mai 2018, în care vorbește despre documentele din arhiva fostei Securități în care este menționat numele ziaristului.
În ziua publicării interviului, Newsweek România a publicat și un interviu cu Ion Cristoiu, în care acesta spunea, printre altele, că „nu aveam cum să colaborez cu Securitatea, dar nu pot să răspund în abstract“.