În fața camerelor de filmat, regele Charles sărbătorește o jumătate de secol de muncă în care a redefinit semnificația îndatoririlor regale.
În fața camerelor de filmat, regele Charles sărbătorește o jumătate de secol de muncă în care a redefinit semnificația îndatoririlor regale.
Premiul Amal Clooney pentru emanciparea femeilor a fost doar unul dintre momentele importante ale evenimentului King’s Trust, care a onorat tineri inspirați care au triumfat în fața adversității.
Cum a reușit regele Charles al III-lea, cel mai longeviv moștenitor al tronului Marii Britanii, să învingă scandalul și tragedia pentru a ajunge, în cele din urmă, la Ziua Încoronării.
Australia şi Noua Zeelandă au celebrat duminică încoronarea regelui Charles al III-lea prin 21 de salve de tun în capitalele celor două ţări, după ce prim-miniştrii lor, ambii republicani, au asistat la ceremonia de încoronare a suveranului britanic.
Legendarul chitarist rock Brian May a primit titlul de cavaler, de la Regele Marii Britanii Charles al III-lea. May, membru fondator al trupei Queen, va fi acum cunoscut sub numele de Sir Brian, în urma ceremoniei de învestitură de la Palatul Buckingham.
Sandringham Estate, o proprietate a Regelul Charles al III- lea, este supravegheată de camere spion chinezești, a scris „The Mirror”.
Cutia roşie, încuiată şi aşezată pe un birou de lucru, este o imagine puternic asociată cu monarhia britanică şi, totodată, un obiect alături de care regretata regină Elisabeta a II-a a fost adeseori fotografiată.
Regele Charles al Marii Britanii i-a adus un omagiu mamei sale, Regina Elisabeta, printr-o scurtă scrisoare scrisă de mână, pe care a așezat-o pe sicriu.