Căsătoria controversată cu regina Camilla Parker Bowles

DE Jack Royston | Actualizat: 20.05.2023 - 10:54
DEZLEGARE  Prințul Charles și Camilla, alături de regina Elisabeta, părăsesc capela de la Castelul Windsor după o ceremonie de binecuvântare a căsătoriei lor în 2005
DEZLEGARE Prințul Charles și Camilla, alături de regina Elisabeta, părăsesc capela de la Castelul Windsor după o ceremonie de binecuvântare a căsătoriei lor în 2005

După moartea Dianei, Charles a prezentat-o pe Camilla lui William și Harry, iar o relație care a existat în umbră a ieșit la lumină. Frații, potrivit cărții lui Harry, au acceptat-o, dar i-au cerut tatălui lor să nu se recăsătorească.

SHARE

Charles și Camilla s-au căsătorit, în 2005, dar au trebuit să treacă prin niște etape de care un cuplu regal nu trebuie să treacă în mod normal. Arhiepiscopul de Canterbury de la acea vreme, Rowan Williams, le-a refuzat permisiunea de a face o nuntă în biserică, lucru interzis în mod tradițional pentru cei divorțați care au un fost soț în viață. Și asta, deși regulile fuseseră relaxate.

Astfel, Charles și Camilla au avut o ceremonie civilă la Windsor Guildhal, la care regina Elisabeta a II-a nu a participat, din cauza politicii personale conform căreia ea merge doar la nunțile de la biserică. Cu toate acestea, regina a participat la o binecuvântare în onoarea cuplului căsătorit la Capela St. George, după ceremonia legală, și a ținut un discurs.

_____________________________________

Citește dosarul „Coroana, în sfârșit!”

Lungul drum al prințului Charles către coroana britanică

Căsnicia tumultuoasă a Prințului Charles cu Diana Spencer

GALERIE FOTO Viața unui Rege

_____________________________________

Totuși, statutul Camilei în familie a rămas controversat și nu a preluat titlul Dianei, Prințesă de Wales, deținut în mod tradițional de soția Prințului de Wales.

De asemenea, palatul s-a angajat la vremea respectivă că nu va fi cunoscută ca „regină“ atunci când Charles va deveni rege, ci va lua titlul de „prințesă consoartă“.

Călătoria Camilei către „Regina consoartă“

Charles nu a renunțat la problema titlului Camilei și, după ani de campanie în favoarea ei, a obținut sprijinul Elisabetei pentru o inversare a politicii.

În timp ce regina își începea anul Jubileului de Platină în februarie 2022, luptându-se cu probleme de sănătate, a făcut o declarație rară cu privire la viitorul monarhiei.

„Rămân veșnic recunoscătoare și umilă față de loialitatea și afecțiunea pe care continuați să mi le acordați“, a declarat regina Elisabeta.

„Și când, la împlinirea timpului, fiul meu Charles va deveni rege, știu că îi veți acorda lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați acordat mie; și este dorința mea sinceră ca, atunci când va veni acel moment, Camilla să fie cunoscută sub numele de regina consoartă, pentru a-și continua serviciul loial“.

Moartea unei regine și a unei mame

După 70 de ani în calitate de moștenitor direct, Charles și-a preluat slujba pentru care s-a născut în același timp în care și-a pierdut mama, la 8 septembrie 2022.

În primul său discurs în calitate de monarh, pe 9 septembrie, regele a spus „Viața reginei Elisabeta a fost una bine trăită. O promisiune și un destin respectat.

Trecerea ei în neființă este una care ne provoacă suferință. Promisiune ei de a servi toată viața v-o reînnoiesc și eu astăzi, tuturor“.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te