
O nouă obligație pentru românii care trăiesc în Germania. Ce decizie ia guvernul?
Autoritățile din Germania vrea să simplifice procedurile administrative și introduce o nouă obligație pentru toți cetățenii.
Autoritățile din Germania vrea să simplifice procedurile administrative și introduce o nouă obligație pentru toți cetățenii.
Amendă pentru un bărbat din Brașov, „pofticios” după adrenalină. Cum a fost surprins? Polițiștii au fost sesizați de un șofer din trafic, iar bărbatul a fost identificat imediat.
Cătălin Predoiu a declarat că ”rezolvarea” cazului de jaf, urmat de crimă, de la Sibiu, reprezintă ”un mesaj către orice cetăţean care şi-ar pune în gând să mai încalce legea.
Ludovic Orban a declarat într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că nu este convins "sută la sută" că proiectul USR de a crea un pol de dreapta se va putea realiza, însă este încrezător că formaţiunea sa va obţine un scor bun la alegerile de anul viitor.
Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, a transmis felicitări noului lider al Partidului Conservator din Marea Britanie, Liz Truss, pentru succesul obţinut de aceasta în alegerile interne.
Este vorba despre o creştere salarială de la 70-80 de lei până la 150 de lei. Ministrul Muncii nu a spus ce efort bugetar presupune majorarea salariilor bugetarilor deoarece specialiştii nu au finalizat calculele şi în sistem sunt numeroase posturi vacante.
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii a făcut duminică, 30 ianurie, apel la eliberarea imediată a unui veteran din forţele navale americane ţinut ostatic în Afganistan de aproape doi ani.
O reţea de ieşeni specializată în tranzacţii cu terenuri în numele unor oameni care ulterior nu mai vedeau niciun ban a fost destructurată ieri de procurorii DIICOT.