"Primul nostru aliat este cetăţeanul şi vrem să-l reprezentăm corect pe cetăţean. Evident că suntem deschişi la dialog şi cooperare cu actori din societatea civilă, cu cetăţeni şi formaţiuni politice cu care putem identifica puncte comune de sprijin. Printre actorii politici cu care suntem în dialog şi cooperare sunt cei de la USR în primul rând, cu care la nivel parlamentar avem o colaborare foarte apropiată.
Orban:„Notorietatea brandului Forţa Dreptei este cam de 20-25%. Primul nostru aliat este cetăţeanul”
De asemenea, am avut un dialog şi suntem în anumite relaţii cu cei de la PMP. Acum, că se va face, cum se va face, ce soi, rămâne să stabilim. Nu-mi place să vorbim despre un subiect despre care nu sunt convins sută la sută că se va putea. Noi suntem Forţa Dreptei şi vrem noi, ca Forţa Dreptei, să-i reprezentăm corect pe oameni", a afirmat Ludovic Orban.
El a adăugat că nu are nicio îndoială că partidul său va obţine un scor bun la alegeri, în ciuda sondajelor de opinie făcute publice până acum, principalul obiectiv al formaţiunii politice fiind acela de a remotiva acea categorie de public dezamăgită să se implice din nou în viaţa publică.
"Niciun sondaj de opinie publicat în ultimii doi ani de zile nu este corect. Toate sondajele sunt comandate de PSD sau de PNL sau de alţi actori instituţionali pe banii PSD sau PNL... tot ce s-a dat publicităţii. Principala preocupare a PNL şi a PSD e să transmită către oamenii de dreapta nemulţumiţi din România că nu există nicio şansă de schimbare, că ei oricum sunt revoltaţi, sunt dezamăgiţi. (...) Astăzi, ca să măsori Forţa Dreptei corect, trebuie să pui Forţa Dreptei şi în paranteză Ludovic Orban.
Citește și: A refuzat intrarea României în Schengen, dar este un centru al spionajului. Austria, hub pentru ruși
De ce? Notorietatea brandului Forţa Dreptei este cam de 20 - 25%, pentru că notorietatea se construieşte în timp. Marea majoritate a populaţiei nu urmăreşte în mod constant viaţa politică. Cei care urmăresc constant viaţa politică sunt 20 -25%. Iar problema noastră nu este de a depăşi pragul. Problema noastră este de a-i remotiva pe oamenii educaţi, pe oamenii care au ieşit în stradă împotriva Ordonanţei 13, pe oamenii care au ieşit în stradă pe 10 august, pe oamenii care au fost trădaţi de Iohannis şi de conducerea PNL.
Să-i remotivăm, să le retrezim interesul pentru viaţa publică, să le readucem activismul şi dorinţa de a se implica, acesta e obiectivul. Restul nici nu mai contează că iei peste că oricum vom lua peste prag. Nu am nici cea mai mică îndoială", a mai argumentat Ludovic Orban.
Liderul partidului Forţa Dreptei s-a aflat vineri, la Râmnicu Vâlcea, pentru a participa la alegerile interne din cadrul organizaţiei municipale a formaţiunii.