BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi estimează că rata anuală a inflaţiei va creşte în trimestrul II 2026 peste nivelurile previzionate anterior.
BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi estimează că rata anuală a inflaţiei va creşte în trimestrul II 2026 peste nivelurile previzionate anterior.
Cu o rată anuală a inflației care a crescut la 10,71% în luna aprilie 2026, România continuă să fie campioana absolută a inflației în Europa. Iar BNR spune că perspectivele lunilor următoare nu sunt încurajatoare. Totul se va scumpi și mai mult.
Deprecierea istorică a monedei naţionale tinde să se accentueze şi, dincolo de intervenţia pe piaţa valutară, soluţia de avarie ar putea fi creşterea dobânzilor pentru a tempera slăbirea leului, susţine consultantul economic Adrian Negrescu.
BNR, prin purtătorul de cuvânt Dan Suciu, spune despre minimul istoric al leului că aşa se întâmplă în perioadele de incertitudine, în perioadele tulburi.
România pierde un sfert dintre tinerii săi din categoria 15-24 de ani, prin fenomenul NEET, avertizează Valentin Lazea, care explică, într-un amplu interviu, de ce educația antreprenorială și responsabilitatea morală sunt esențiale pentru viitorul economic al țării.
Minsitrul muncii, Florin Manole a repetat în mai multe rânduri că pensiile se vor indexa la 1 ianuarie cu 10%. Un oficial BNR arată că șansele ca pensiile să se indexeze sunt mici pentru că acestea au crescut enorm anii trecuți.
Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR, vorbeşte despre rolul macroprudențial al rezervelor internaționale.
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, spune că trebuie "să ținem cu dinții de reducerea deficitului bugetar", pentru că "e singura opțiune rațională".