De ce România nu poate adopta moneda euro. Bulgarii iar ne-au luat fața. Explicațiile dure ale BNR
Banca Națională a României arată că adoptarea euro depinde de criterii economice stricte pe care România nu le îndeplinește încă. Deficitele ridicate și inflația sunt principalele obstacole, nu lipsa apartenenței la zona euro.
Banca Națională a României explică într-un raport oficial de ce Bulgaria a reușit să adopte moneda euro, în timp ce România este încă departe de acest obiectiv.
De ce România nu poate adopta moneda euro
Potrivit documentului, aderarea la zona euro nu este posibilă fără respectarea unor condiții esențiale.
„Aderarea la zona euro nu poate avea loc atât timp cât nu avem deficite bugetare mici (3 la sută din PIB) și o inflație joasă în mod sustenabil, o datorie publică sustenabilă. Necazurile din România sunt cauzate, în principal, nu de nonapartenența la zona euro, ci de erori în politica fiscală/bugetară”, precizează raportul BNR.
Diferența față de Bulgaria
BNR atrage atenția că comparațiile cu Bulgaria sunt adesea simplificate și ignoră un element-cheie: regimul de consiliu monetar implementat de Sofia în urmă cu aproape trei decenii.
„Comparația care se face cu Bulgaria, în termeni de aderare la zona euro, subestimează rolul consiliului monetar în guvernanța publică din țara vecină”, transmite instituția.
Acest mecanism a contribuit la stabilitatea economică și la disciplinarea politicilor fiscale, facilitând drumul Bulgariei către zona euro.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat recent că România nu poate adopta moneda euro până când toate regiunile țării, nu doar cele dezvoltate precum Bucureștiul, ating standardele economice necesare. Isărescu a precizat că prioritatea actuală este aderarea la OCDE, urmând ca adoptarea euro să devină următorul obiectiv strategic.
Deficitul bugetar, principalul obstacol
Raportul BNR evidențiază problemele majore ale economiei românești, în special nivelul ridicat al deficitului bugetar.
Citește și: Se schimbă radical bancnotele euro. Cu ce păsări rare vor fi decorate? Mai poți folosi banii vechi?
În 2025, deficitul a depășit la 8,7% din PIB (cash) și 9,3% (ESA), printre cele mai mari din Uniunea Europeană.
Pentru 2026, autoritățile au estimat un deficit de 6,2% din PIB, după măsuri de reducere a cheltuielilor, însă acest obiectiv pare tot mai departe de realizat, în contextul în care acum, inflația a sărit din nou de 10%.
Instituția avertizează că războiul din Orientul Mijlociu afectează economia europeană și implicit România, complicând procesul de consolidare fiscală.