Economistul șef al BNR a declarat, despre tinerele generații, că nu știu cum să fugă de muncă și să fenteze sistemul de pensii.
Economistul șef al BNR a declarat, despre tinerele generații, că nu știu cum să fugă de muncă și să fenteze sistemul de pensii.
BNR aruncă „bomba”. Economiștii apreciază că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească în debutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite de către Guvern.
Vestea bună este că, pentru prima dată în ultimul an și jumătate, inflația urmează să ajungă la o cifră, adică sub 10%, cât era în iunie, potrivit datelor preliminare ale Băncii Naționale.
În contextul reformării statului și a acoperirii găurii de 12 miliarde de lei de la buget, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susține creșterea colectării, spunând că nu se poate stat european cu 27% venituri din PIB, și că „instituţiile statului nu trebuie răscolite”.
95% dintre români au o casă, iar unii deja plănuiesc să treacă la tactica „a doua casă". Suntem fruntași în UE, spun statisticile care arată că românii vor să achiziționeze cât mai multe locuințe pentru a le închiria sau pentru a le folosi în vacanță, la munte sau la mare.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an.
Moneda euro a atins astăzi un nou maxim istoric, faţă de leu. Banca Naţională a României a afişat un curs valutar de 4,973 lei/euro, cu 0,24% peste nivelul atins cu o zi înainte. Scumpirea monedei naţionale face ca ratele la creditele românilor să se majoreze,
BNR a anunțat că menține dobânda cheie la 7%. Reprezentanții Băncii Naționale au mai transmis că potrivit actualelor evaluări rata anuală a inflației va descrește în perioada următoare.