Noaptea trecută, când avea numai câţiva kilometri să ajungă acasă, Florin a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi s-a izbit violent de un copac.
Noaptea trecută, când avea numai câţiva kilometri să ajungă acasă, Florin a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi s-a izbit violent de un copac.
Doi bărbați au fost prinși cu 8,3 kg de droguri în mașină. De asemenea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, sub îndrumarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au efectuat patru percheziții la persoane bănuite de trafic.
O persoană a decedat şi alte patru au fost rănite după ce două autoturisme au intrat în coliziune, miercuri, în municipiul Botoşani.
Bărbatul a recunoscut că a băut vin și vodcă iar apoi s-a urcat la volan. În data de 25 august 2022, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară.
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, a fost, printre altele, o mare iubitoare de mașini. Puțină lume știe că, la 18 ani, în cel de-al doilea Război Mondial, a fost șofer de ambulanță și mecanic, fiind poreclită „Prințesa Mecanic” din UK.
Un șofer a fost amendat după ce a fost oprit în trafic pe DN 12C, în județul Neamț, după o depășire neregulamentară. Mai apoi, agentul de poliție l-a călcat cu autospeciala „din dotare”.
Un tânăr de 19 ani a fost prins de poliţiştii din Botoşani încălcând limita de viteză de două ori într-un minut în două localităţi diferite.
O polițistă a fost reținută după ce le cerea mită șoferilor ca să-i scape de diverse sancțiuni. În cele din urmă, un șofer a denunțat-o.