Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui Claudiu apreciază că plafonarea RCA ar reprezenta o "greşeală", deoarece după termenul de 6 luni "vor exploda preţurile", din dorinţa companiilor de a compensa pierderile.
Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui Claudiu apreciază că plafonarea RCA ar reprezenta o "greşeală", deoarece după termenul de 6 luni "vor exploda preţurile", din dorinţa companiilor de a compensa pierderile.
În lume circulă deja milioane de mașini electrice, iar datele firmelor de asigurări arată că acestea sunt aproape de unică folosință. În caz de accident, la cea mai mică avarie la baterie, experții le declară foarte ușor „daună totală economică”. Bateria e și cât 50% din mașină.
Banca marilor companii tehnologice din SUA s-a prăbușit. Falimentul produce unde de șoc pe piața americană.
ASF a publicat tarifele de referință RCA 2023 și, în premieră, sunt incluse cotații pentru mașinile electrice. Aberant, indiferent ce mașină electrică ai, Spring de 45 CP sau Model S de 1.020 CP, tariful RCA este echivalat cu cel pentru un automobil cu motor termic 2.0 litri.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că NATO face tot ceea ce trebuie ca să protejeze fiecare centimetru pătrat al ţărilor partenere.
Săptămâna trecută, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a sesizat Parchetul General că Euroins a respins peste 5.600 de dosare de daună RCA fără măcar a le analiza.
Veste bună pentru șoferi! În caz de accident, nu trebuie să mai umble după hârtii. Formularul de „Constatare amiabilă de accident” poate fi completat și online, de pe smartphone, prin aplicația „Amiabila”, disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android.
Valoarea despăgubirilor achitate anul trecut în urma incendiilor, în baza asigurărilor facultative de locuinţe s-a ridicat la 25,6 milioane lei, arată datele publicate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).