„Bugetul estimat pentru acest contract este de aproximativ 1,7 milioane de euro, chiar astăzi fiind demarată procedura de atribuire”, a mai precizat ministrul PNL.
Turcan: Am fost să mă asigur că procedura de urgență pentru acoperişurile Peleș și Pelișor începe”
„Muzeul Peleş, obiectiv deosebit de patrimoniu, este supus degradării accentuate. Astăzi am fost să mă asigur că procedura de «intervenţii de urgenţă» pentru acoperişurile Castelelor Peleş şi Pelişor va începe în cel mai scurt timp, având în vedere necesitatea punerii în siguranţă dar şi a protejării elementelor decorative şi a componentelor artistice.
Citește și: Alina Gorghiu, despre Registrul traficanţilor de droguri: „Va prezenta un mijloc de identificare”
Bugetul estimat pentru acest contract este de aproximativ 1,7 milioane de euro, chiar astăzi fiind demarată procedura de atribuire”, a scris Raluca Turcan, luni pe Facebook.
„Nu mai puţin important este confortul turiştilor, iar Ministerul Culturii va realiza demersurile necesare pentru restaurări ale acestui complex care atrage un număr tot mai mare de vizitatori în fiecare an”, a adăugat ministrul Culturii.
„Prin Institutul Naţional al Patrimoniului, Ministerul Culturii a finanţat elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza DALI, pentru consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleş, urmând ca soluţia optimă să fie aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, valoarea estimată a intervenţiei fiind cea corespunzătoare soluţiei avizate.
De la înfiinţarea sa ca muzeu, peste 8,5 milioane de vizitatori au trecut pragul Castelului Peleş. Dincolo de valoarea de patrimoniu a edificiilor integrate Muzeului Naţional Peleş, colecţiile ce pot fi admirate de vizitatori includ peste 60.000 de lucrări de artă plastică, arte decorative, arme şi armuri, documente istorice şi numeroase fotografii, multe dintre acestea fiind clasate în categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional”, a completat Turcan.
Citește și: Lucian Bode: Asta cu blocul democratic eu nu am auzit-o discutându-se în PNL
Ea a mai spus că a asigurat conducerea muzeului că va urmări îndeaproape derularea acestor proiecte, astfel încât intervenţiile necesare să poată fi realizate cât mai curând posibil.
„Le mulţumesc domnului director al Muzeului Naţional Peleş, Narcis Ion, pentru implicarea domniei sale şi domnului primar al oraşului Sinaia, Vlad Oprea, pentru susţinerea de care au dat dovadă în protejarea şi punerea în valoare a patrimoniul acestui ansamblu cu o încărcătură simbolică inestimabilă pentru România”, a concluzionat Raluca Turcan, pe reţeaua de socializare, potrivit news.ro.