Unde se află mormântul lui Vlad Țepeș? Este un mister la fel de mare ca și personajul istoric, unul pe care specialiștii s-au tot chinuit să-l descifreze. Au existat câteva variante, dar cea mai neașteptată a apărut în urmă cu doar zece ani.
Unde se află mormântul lui Vlad Țepeș? Este un mister la fel de mare ca și personajul istoric, unul pe care specialiștii s-au tot chinuit să-l descifreze. Au existat câteva variante, dar cea mai neașteptată a apărut în urmă cu doar zece ani.
Se rescrie istoria? S-au descoperit dovezi ale producerii de arme în masă în urmă cu 7.200 de ani. Cercetătorii au examinat sute de proiectile.
Cetățenii unui sat polonez din secolul al XVII-lea nu și-au asumat niciun risc atunci când au înmormântat o femeie despre care credeau că este vampir. Aceasta a fost îngropată cu o lamă de seceră așezată pe gât, cu scopul de a o decapita dacă ar fi încercat să se ridice din morm
Arheologii au descoperit, în apropiere de Brad, o necropolă antică la poalele galeriilor miniere. Rămășițele mormintelor au scos la suprafață originea minerilor care extrăgeau aurul din Munții Apuseni.
La Pericei, în județul Sălaj, au fost descoperite resturile funerare ale unui cavaler medieval de rang înalt. Descoperirea a fost făcută cu prilejul unor săpături demarate încă din anul 2017, la cererea administraţiei locale ce dorea să realizeze în zonă o investiţie.
Arheologii egipteni au scos la iveală circa 250 de morminte vechi de 4.200 de ani, în provincia Sohag, din sudul Egiptului, a anunţat Ministerul pentru Antichităţi de la Cairo, potrivit AFP.
Un sistem de canalizare a fost construit cu 3,3 milioane de euro în imediata apropiere a unei cetăți romane din județul Constanța, fără avizul Ministerului Culturii, transmite Info Sud-Est.
Arheologi şi istorici au folosit o tehnologie modernă de detectare aeriană şi au descoperit cea mai mare şi cea mai veche structură construită de civilizaţia Maya – o uriaşă platformă elevată rectangulară, construită între anii 1.000 şi 800 î.Hr.