Andrei Muraru ocupă, din 2014, funcţia de consilier prezidenţial, şef al Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.
Andrei Muraru ocupă, din 2014, funcţia de consilier prezidenţial, şef al Departamentului Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.
Propunerea lui Biden intervine de altfel în contextul în care situaţia din jurul Ucrainei devine tot mai preocupantă, Kievul acuzând Moscova că pregăteşte un "casus belli" pentru a justifica o eventuală invazie.
Cinci percheziţii efectuate la sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale și mai multe persoane au fost conduse la audieri.
O româncă în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe bicicletă în orașul italian Parma, a fost atacată în plină stradă de două persoane, soț și soție. Poliția a fost alertată de o altă femeie italiană care a fost martoră la acest eveniment.
Din cauza distribuţiei extrem de inechitabile a vaccinurilor, nu voi participa la conferinţa COP26 dacă situaţia continuă ca în prezent', a spus activista suedeză.
Mario Iorgulescu , fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat că, alături de alți inculpați, l-ar fi sechestrat și bătut pe un tânăr care le-a împrumutat bani și i-a cerut înapoi.
Bodog este acuzat că ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19, a comentat pentru France Presse Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO