Colegiile Naționale pot organiza concurs de admitere pentru cel mult 90% din locurile disponibile

DE Alex Darvari | Actualizat: 02.08.2022 - 15:22
Colegiile Naționale pot organiza concurs FOTO: PEXELS
Colegiile Naționale pot organiza concurs FOTO: PEXELS

Procedura de admitere la liceu va conține o modificare aplicabilă unităților cu statut de Colegiu Național. Acestea vor putea să organizeze concurs de  admitere pentru maximum 90% dintre locurile disponibile în clasa a IX-a, cel mai devreme, în vara anului 2024.

SHARE

 Astfel, liceele de elită ale României își pot selecta o mare parte dintre elevi, conform unor criterii proprii, potrivit prevederilor din proiectul Legii Educației aflat în dezbatere publică.

Citește și: BAC 2022 sesiunea august - septembrie: Când încep probele scrise

Potrivit documentului, restul de cel puțin 10% dintre locuri, vor fi ocupate prin repartiția computerizată ce urmează evaluării naționale de la finalul clasei a VIII-a. În cazul în care cele 90% dintre locuri nu au fost ocupate integral prin examenul separat, locurile disponibile sunt atașate pachetului de 10% și vor fi ocupate prin repartizarea computerizată. Elevii care au participat la examenul organizat de un colegiu național și nu au fost admiși pot să participe la evaluarea națională, pentru a fi apoi distribuiți potrivit repartizării. 

Liceele vor avea trei filiere distincte: teoretic, vocațional și profesional

Fiecare filieră va conține mai multe specializări, care să pregătească elevul pentru urmarea unei facultăți sau a unei meserii. Ca noutate, se va reglementa posibilitatea transferului între aceste trei filiere, după obținerea unei note de trecere la un examen specific. Examenul va putea fi organizat numai în limita unor locuri disponibile, până la atingerea capacității maxime prevăzute de lege.

Filierele profesională și vocațională vor avea și o componentă de practică, prin care predarea și evaluarea se vor putea derula la companii sau instituții publice, care îndeplinesc și rolul de potențiali angajatori. În plus, pentru această formă duală, se pot crea campusuri de învățământ profesional, în care vor putea fi urmate programe mai aprofundate, centrate pe anumite parcursuri educaționale și profesionale. Încă din perioada studiilor, elevii vor căpăta cunoștințe practice și vor lua contact cu cerințele pieței muncii. Această experiență îi va face mai ușor de integrat în companiile în care își vor începe o carieră, după absolvirea studiilor, prevede documentul aflat în dezbatere publică.

Examenul de bacalaureat va consta din următoarele probe:

·        o probă scrisă comună pentru elevii de la toate profilurile, prin care se evaluează cunoștințele la limba și literatura română (inclusiv gramatica), matematică, științe, istorie, geografie și științe socio-umane

·        două probe la două limbi de circulație internațională (evaluare competențe de bază)

·        o probă de evaluare a competențelor digitale de bază

·        o probă scrisă la limba și literatura maternă (pentru minoritățile naționale).

Opțional, elevul mai poate da o probă scrisă, de care nu depinde promovarea bacalaureatului. Această probă vizează strict profilul studiat (matematică-informatică, fizică-chimie-biologie, științe sociale, filologie), iar pentru filiera profesională este o probă scrisă specifică domeniului de pregătire, în timp ce pentru filiera vocațională proba este conformă cu profilul sau specializarea urmată. După obținerea notei de trecere, elevul primește un certificat prin care i se atestă nivelul de competențe.

Absolvenții de învățământ liceal care nu au promovat au dreptul de a urma cursuri suplimentare de pregătire, ce pot fi organizate în cadrul liceelor sau facultăților.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te