Șapte ani de proces pentru o retragere de asociat. Fisurile unui sistem ce poate zdrobi firme de renume
Retragerea unui asociat din grupul ieșean de firme Electra s‑a transformat într‑un maraton juridic de șapte ani, peste 110 termene de judecată și o expertiză contabilă judiciară declarată ulterior neconformă de propriul organism profesional.
Cazul, prezentat de fondatorul Electra, Marian Berdan, arată cum o procedură aparent banală poate deveni un coșmar pentru o companie, și dezvăluie vulnerabilități profunde ale sistemului de expertiză și ale justiției comerciale din România.
Electra SRL, companie ieșeană fondată în 1991 de inginerul Marian Berdan și devenită lider național în sisteme de control acces pentru clădiri rezidențiale, a ajuns să fie protagonistul unuia dintre cele mai complicate litigii comerciale din ultimii ani. Într‑o conferință de presă organizată la Iași, fondatorul firmei a prezentat public un caz care, în opinia sa, ilustrează disfuncționalități grave ale procedurii de retragere a unui asociat și ale modului în care expertizele judiciare pot influența decisiv soarta unei companii.
Litigiul a început în noiembrie 2019, când una dintre asociate, Ionica Iordache, care deținea aproximativ 12% din părțile sociale ale celor trei firme din grupul Electra, a decis să se retragă. Negocierile purtate în 2018 și 2019 nu au dus la un acord, iar pretențiile inițiale ale Ionicăi Iordache au fost considerate de ceilalți asociați complet nejustificate. „Noi am așteptat justificări. Nu au venit. S-a mers direct în instanță”, a spus fondatorul Electra.
Mai mult pe ziaruldeiasi