Măsuri anti-digitalizare. Pentru reducerea de 50%, profesorii vor trebui să aducă lunar adeverințe
Măsura se aplică întregului personal didactic ieșean, compania motivând cererea lună de lună a adeverințelor de salariat pentru „acuratețea bazei de date”.
Din această săptămână, personalul din unitățile de învățământ care beneficiază de reducerea de 50 la sută la abonamentele de transport public va putea să încarce cardurile de călătorie doar de la cele nouă puncte de vânzare ale Companiei de Transport Public Iași, anunță CTP. Până acum, achiziția acestor abonamente cu reducere se putea face și la automatele E-Pin sau prin aplicațiile 24 Pay / IA’ȘI Bilet.
Pentru persoanele care dețin deja un card CTP emis, abonamentul la preț redus se eliberează în baza adeverinței, a anunțat compania cu câteva zile în urmă. Cei care „NU dețin card CTP emis vor urma procedura de emitere a cardului, disponibilă pe site, accesând link-ul https://sctpiasi.ro/tarife/e-ticketing”, au precizat responsabilii companiei.
Dar aceasta nu e tot. Cardurile se vor putea încărca lunar cu această reducere doar la prezentarea adeverinței de salariat emisă în luna curentă de grădinița, școala sau liceul unde predă solicitantul. Până acum, adeverințele erau anuale. Noua măsură va însemna în mod sigur o aglomerare lunară a celor nouă chioșcuri, dar și a secretariatelor unităților de învățământ. Mai mult pe ziaruldeiasi