Profesorii, elevii și părinții, invitați de Ligia Deca la consultări. Ce se întâmplă cu examenele

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 06.06.2023 - 12:51
Ligia Deca, ministrul Educației Foto: Facebook/Ministerul Educației
Ligia Deca, ministrul Educației Foto: Facebook/Ministerul Educației

Reprezentanții elevilor, părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar au fost invitați la o rundă de consultări la sediul Ministerului Educației. Ministrul Ligia Deca vrea să discute calendarul examenelor naționale.

SHARE

Întâlnire importantă marți, la Ministerul Educației. Ligia Deca i-a invitat din nou la consultări pe reprezentanții elevilor, părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar.

UPDATE 12.30 Ministrul Ligia Deca a transmis că sunt 1000 de școli unde nu se face grevă

15.000 de persoane din care 10.000 de profesori au renunțat la grevă, a transmis Ligia Deca.

Calendarul examenelor nu se schimbă. Ministrul a transmis că și mâine va fi o nouă rundă de negocieri.

„În fiecare școală trebuie să se facă programare a recuperării astfel încât până la finele anului școlar să avem o recuperare totală. La data de 6 iunie, în cursul dimineții, pentru că se depune cerere de renunțare la grevă, datele arătau că sunt 52,9% dintre angajați în grevă, iar din aceștia 59,5% erau cadre didactice.

Mai puțin față de 31 mai, atunci când 64% dintre profesori erau participanți la grevă. Numărul de școli care au renunțat la grevă este de 170, între 31 mai și 6 iunie. De asemenea, la nivel național avem peste o mie de școli care nu sunt în grevă.

Am comunicat încă de săptămâna trecută că, pentru cei din clasa a-12-cea încheierea situației școlare se prelungește până pe 9 iunie, la fel și perioada de înscriere la Bacalaureat”, a declarat ministrul Educației.

Profesorii, elevii și părinții, invitați din nou la consultări. Ce se întâmplă cu examenele

”Astăzi, 6 iunie 2023, începând cu ora 11.00, la invitația Ministrului Educației, Ligia Deca, la sediul Ministerului Educației va avea loc o întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. 

Citește și: Profesorii continuă greva. Sindicate: ”Am aflat pe surse că bugetul nu permite această cheltuială”

Întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale, în contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar”, a transmis Ministerul Educației. 

Cu o zi în urmă, secretarul de stat Florin Lixandru a transmis la un post de televiziune că are semnale din teritoriul că mulți profesori se vor întoarce săptămâna aceasta la școală

Astfel, elevii vor avea situația școlară încheiată și se vor putea susține examenele naționale. 

„Profesorii care nu au fost în grevă sigur vor reveni la catedră, iar din informațiile pe care le avem, o parte din profesori vor renunța la acest demers. 

Citește și: Profesorii, revoltați pe liderii de sindicat: ”De ce ați negociat atât de prost revendicările?”

Chiar dacă a fost mini-vacanță, noi la nivelul Ministerului Educației am ținut legătura cu colegii noștri din teritoriu, cu inspectorii școlari generali, iar astăzi am avut o conferință cu dumnealor, iar din informațiile primite până în acest

 moment, o parte dintre colegi ar renunța la grevă, dar acest lucru nu-l putem afirma cert pentru că astăzi fiind o zi liberă, revenirea la cursuri presupune o informare din partea salariatului către angajat, fiind o zi liberă nu s-au putut înregistra astfel de precizări.

Citește și: Profesorii din învățământul superior susțin greva din Educație. "Furia guvernanţilor, în creştere"

Dar mâine vom avea o situație certă cu privire la gradul de participare la această grevă”, a spus Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației, la un post de televiziune.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te