Guvernarea PSD: 1.700 de biblioteci închise în 5 ani. Harta dezastrului, pe regiuni

DE Petre Bădică | Actualizat: 21.05.2019 - 17:46
Inquam Photos / Alberto Groşescu

România a închis, după Revoluție, 7.000 de biblioteci, peste 200 pe an. Pentru majoritatea covârșitoare a românilor, bibliotecile reprezintă singura alternativă la prețul prohibitiv al cărților.

SHARE

Rar am auzit un îndemn la lectură venit de la un politician.

Normal, din moment ce, Viorica Dăncilă, fostul ministru al Educației Liviu Pop sau actualul ministrul culturii, Daniel Breaz, umilesc limba română.

Singura dată când Dragnea a vorbit mai mult de trei fraze despe educație a spus: „poate atunci când am fost noi în facultate poate eram mai proşti, dar aveam un singur manual, nu pentru toate materiile, dar pentru o materie şi se pare că au ieşit totuşi ingineri, economişti, profesori, adică oameni care au învăţat carte într-un mod temeinic…

Dacă sunt studenţi români care au terminat facultatea în România şi predau la Sorbona, dacă sunt studenţi care au terminat facultatea în România şi sunt ingineri la NASA şi în multe alte locuri, medici care profesează în Europa şi în SUA şi de fapt pe tot Globul, asta nu înseamnă că românii sunt proşti, dimpotrivă, sunt deştepţi şi asta înseamnă că fiecare dintre voi trebuie să nu mai aveţi niciun fel de complex în a aborda viaţa, în a avea încredere în ceea ce aveţi, în mintea voastră şi în pregătirea voastră.”  

Și pentru că tinerii menționați de Dragnea au fugit mâncând pământul, în țară nu mai are nici cine citi. Iar,atunci când se mai găsește cineva dornic să pună mâna pe o carte, guvernanții pun lacăt pe biblioteci. 

Potrivit datelor oficiale, de la preluarea puterii de PSD, în 2012 și pînă în 2017, s-au închis 1.715 biblioteci, adică 343 pe an.

De la 11.309 cîte funcționau în anul 2012, s-a ajuns la 9594 în 2017.

Scăderea s-a resimțiti în absolut toate regiunile țării.

Un clasament al „bibliotecilor închise de PSD” arată astfel: 

 

1.     Regiunea Sud-est: 305 biblioteci închise

2.     Regiunea Nord – Vest: 291 biblioteci închise

3.     Regiunea Sud-Muntenia: 270 bibloteci închise

4.     Regiunea Centru: 219 biblioteci închise

5.     Regiunea Nord-est: 194 bibloteci închise

6.     Regiunea Sud-vest Oltenia: 128 bibloteci închise

7.     Regiunea Ilfov – București: 68 biblioteci închise.  

Principalele cauze pentru aceste cifre sunt: abandonul școlar, scăderea natalității și plecarea din țară. Pentru combaterea lor, guvernul a făcut extrem de puțin.  

De ce e nevoie de biblioteci?

 

Bibliotecile sunt locuri de unde poți împrumuta sau unde poți citi cărți gratuit. Cum o carte costă câteva zeci de lei, veniturile românilor sunt cele mai mici din Europa, iar bibliotecile ni se închid, e de înțeles că am ajuns codași și la lectură.  

Mai mult de jumătate dintre români nu au citit nicio carte în 2016, doar 3% au citit mai mult de 10 cărți. Aproximativ 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional și doar 8 din 100 citesc din plăcere și nu pentru că trebuie, arată studiile efectuate în țară, pe parcursul mai multor ani, potrivit pedagoteca.ro

PSD știe asta și pare mulțumit: lipsa de carte îi face pe oameni mai vulnerabili în fața manipulărilor. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te