Un număr de 42 de trenuri vor deservi elevii care merg de luni, 8 februarie, la şcoală, a anunţat CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Un număr de 42 de trenuri vor deservi elevii care merg de luni, 8 februarie, la şcoală, a anunţat CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Adrian Covăsnianu susţine că până la sfârşitul anului am putea vedea primele utilaje pe autostrada A7, Ploieşti-Bacău-Paşcani-Siret.
Ministerul Economiei are în administrare 41 de companii de stat, dintre care 31 sunt în dificultate, având probleme financiare mari. O parte sunt în insolvență sau chiar în faliment, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei.
România va putea încasa sume de la Comisia Europeană, în primii doi ani, în baza îndeplinirii unor paşi sau a unor reforme care nu sunt bazate pe proiecte, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu.
Romprest a notificat Consiliul Local al Sectorului 1 că ar putea limita temporar serviciul de salubrizare din 11 februarie, menţionând că autoritatea contractantă încalcă obligaţiile contractuale care îi revin.
Dacă magistrala M6 nu va ajunge până la Aeroportul Otopeni, România ar putea pierde o finanțare de 1,4 miliarde de lei. Avertismentul vine din două surse.
Cheltuielile cu toate pensiile speciale din România au crescut cu 60%, în perioada 2016 - 2020, în condiţiile în care taxarea muncii pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană (UE), a scris pe Facebook, ministrul Economie, Claudiu Năsui.
Aproape 768.000 de fermieri sunt autorizaţi, în prezent, la plată în cadrul Campaniei 2020, ceea ce reprezintă 93,54% din totalul celor care au depus Cerere unică de plată, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).