Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis ministerelor implicate că trebuie să clarifice în această perioadă toate aspectele legate de cererea a doua de plată din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a putea primi banii la timp.
Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis ministerelor implicate că trebuie să clarifice în această perioadă toate aspectele legate de cererea a doua de plată din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a putea primi banii la timp.
Criza costului vieţii, o consecinţă a inflaţiei agravată de războiul din Ucraina şi redeschiderea economiei după pandemia de Covid, este cel mai mare risc mondial pentru următorii doi ani, arată un sondaj publicat de Forumul Economic Mondial, înaintea reuniunii de la Davos.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la 6,75% pe an, anterior, începând cu data de 11 ianuarie 2023, informează banca centrală.
Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an, după majorarea accizei la alcool cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Economia României ar urma să depăşească în acest an economiile statelor vecine care stagnează, ajutată de fondurile europene, o monedă stabilă şi de investiţiile străine, stimulate în parte şi de relocarea activităţilor din Rusia şi Ucraina, potrivit unei analize Reuters.
O parte din sporurile, anuale, de sute de milioane de lei sunt acordate pe baza unor buletine de expertiză elaborate de o instituție care s-a aflat, în ultimii ani, în subordinea a trei ministere.
Schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură continuă şi în anul 2023, subvenţia care se acordă fermierilor ca ajutor de stat, sub formă de rambursare, fiind de 1,529 lei/litru.
Nicuşor Dan anunţă că a mai făcut un pas în procesul de modernizare şi extindere a Sistemului de Semaforizare Inteligentă din Capitală, după ce a fost aprobată cererea de finanţare, prin PNRR, în valoare de 1 milion de euro, pentru etapele a doua şi a treia ale acestui proiect.