Curs BNR joi, 29 mai. Cum sunt moneda euro, lira sterlină și dolarul, față de leu? Moneda naţională se depreciază puţin, rămânând sub pragul de 5.10 lei la un euro.
Curs BNR joi, 29 mai. Cum sunt moneda euro, lira sterlină și dolarul, față de leu? Moneda naţională se depreciază puţin, rămânând sub pragul de 5.10 lei la un euro.
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri, în cadrul consultărilor privind criza bugetară în care se află România, iar aceștia spun clar că „Nu suntem de acord cu creșterea de taxe”.
Grindeanu: Contract de 2.250.000.000 lei pentru Lotul 6 Craiova–Târgu Jiu. Tunel, viaduct și ecoduct. Viitorul segment va include un tunel rutier, un viaduct spectaculos și parcări cu stații de încărcare electrică. Valoarea contractului? Peste 2,2 miliarde de lei, bani europeni.
Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.
Antreprenorul care lucrează pe lotul 4, Curtea de Argeș - Tigveni, al celei mai așteptate autostrăzi din țară, pe care se află și primul tunel la nivel de autostradă din țară, dă o lecție de cum se poate contrui și în România.
Criză bugetară. Prima instituție publică din România ce rămâne fără bani de salarii. Ce se întâmplă? Potrivit unui mesaj transmis de sindicat către angajați, conducerea instituției a propus două scenarii pentru depășirea crizei.
UE pornește războiul împotriva anvelopelor chinezești de ieftine. A demarat o achetă care, dacă va confirma faptul că industria europeană a pneurilor suferă un prejudiciu sau este susceptibilă de a suferi un prejudiciu, va duce la impunerea de taxe antidumping.
Curs BNR marţi, 27 mai. Cum sunt moneda euro, lira sterlină și dolarul, față de leu? Moneda naţională se apreciază puţin, rămânând sub pragul de 5.10 lei la un euro.