Călin Georgescu, adus în cătușe la Curtea de Apel în dosarul tentativei de lovitură de stat. Rolul lui Potra
Călin Georgescu a fost adus, miercuri, sub escortă în fața judecătorilor Curții de Apel București, în dosarul în care este acuzat de complicitate la acțiuni împotriva ordinii constituționale alături de mercenarul Horațiu Potra.
Călin Georgescu revine miercuri, 11 noiembrie, la Curtea de Apel București, unde are loc al patrulea termen de judecată în dosarul de tentativă de lovitură de stat în care a fost trimis în instanță alături de Horațiu Potra și alte 20 de persoane.
Călin Georgescu, adus în cătușe la Curtea de Apel în dosarul tentativei de lovitură de stat. Rolul lui Potra
Georgescu, autodeclarat un admirator al dictatorului rus Vladimir Putin, este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și de comunicarea de informații false în formă continuată. Procurorii susțin că acesta ar fi avut un rol central în pregătirea unor acțiuni violente la București, după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Fostul candidat prorus la prezidențiale se află în arest preventiv într-un dosar separat, instrumentat de DIICOT, în care este cercetat pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. La termenul precedent, din 27 octombrie, nu a fost adus în fața instanței, după ce avocații săi au depus o cerere în acest sens.
La primele două termene, situația sa procesuală a fost diferită. Inițial nu avea nicio măsură preventivă, iar ulterior s-a prezentat în instanță în condițiile controlului judiciar dispus în cealaltă cauză.
Ce se întâmplă la termenul de miercuri. Georgescu ar putea fi întrebat dacă recunoaște acuzațiile în dosarul tentativei de lovitură de stat
Dosarul a trecut de etapa camerei preliminare, după ce judecătorii au constatat legalitatea rechizitoriului și a administrării probelor, respingând cererile și excepțiile formulate de apărare. Soluția a fost menținută ulterior de instanța supremă.
La termenul de miercuri, Curtea de Apel București ar putea începe judecarea propriu-zisă a cauzei, prin prezentarea actului de sesizare și discutarea procedurii în care vor fi judecați inculpații.
Citește și: Planul dictaturii lui Călin Georgescu. Deturnarea României de la UE și NATO „scrisă” la Moscova
Judecătorii urmează să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru o eventuală procedură simplificată în cazul inculpaților care recunosc integral faptele reținute în sarcina lor.
O asemenea procedură poate permite reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. În cazul în care acuzațiile sunt contestate, procesul continuă prin procedura obișnuită, cu administrarea probelor și audierea persoanelor implicate.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată la sfârșitul lunii septembrie 2025, după o anchetă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Citește și: STENOGRAME „Cunoști ambuscade?”. Cum recruta „dulăul” lui Georgescu, tineri pentru a ucide în Congo
Printre ceilalți inculpați se află mercenarul Horațiu Potra și fiul acestuia, Dorian Potra, aduși în România după capturarea lor în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Horațiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, infracțiuni privind regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive, operațiuni fără drept cu articole pirotehnice și instigare publică. Fiul său este judecat pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Potrivit anchetatorilor, Georgescu și-a exercitat dreptul la tăcere în timpul cercetărilor.
Citește și: Planul anarhiei lui Georgescu, condus de Sechila și Potra: RO-Exit și judecătorii, împușcați în cap
Ce susțin procurorii despre planul Georgescu–Potra și finanțarea campaniei electorale
În rechizitoriu, procurorii îl prezintă pe Călin Georgescu drept coordonatorul unui plan prin care persoane cu pregătire militară ar fi urmat să provoace violențe în Capitală, pe fondul tensiunilor generate de anularea alegerilor prezidențiale.
Anchetatorii susțin că Georgescu și Potra ar fi discutat organizarea unor acțiuni violente pe 8 decembrie 2024, în timpul unor manifestații de protest, cu scopul de a destabiliza instituțiile statului.
„Specificul acţional ce caracterizează conduita inculpatului Georgescu Călin nu este unul întâmplător, ci cristalizează teza că acesta este autorul intelectual al întregului plan de preluare prin mijloace violente a pârghiilor de putere, având ascendent inclusiv asupra lui Potra Horaţiu, acesta îndeplinind negreşit şi întocmai dispoziţiile sale, membrii grupării aşteptând semnalul trasat de către candidat, prin intermediul reţelelor de socializare, astfel cum Potra Horaţiu le-a transmis pe grupurile de mesagerie electronică relevante DRC şi RALF”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Potrivit Parchetului General, planul ar fi presupus transformarea unor proteste pașnice în manifestații violente, prin intervenția unor persoane din anturajul lui Potra, care aveau experiență militară sau pregătire în domeniul securității.
Procurorii consideră că aparițiile publice ale lui Georgescu ar fi urmărit amplificarea nemulțumirii sociale și mobilizarea susținătorilor săi.
În seara de 7 decembrie 2024, fostul candidat a afirmat, în mod mincinnos, într-o emisiune televizată că România ar urma să intre în război pentru a întârzia învestirea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite. Anchetatorii califică această informație drept falsă și susțin că mesajul ar fi fost folosit pentru a alimenta tensiunile în societatea românească.
„Nu a urmărit doar denaturarea realității, ci inducerea publicului în eroare și orientarea curentului de opinie, cu scopul alimentării unor percepții false, amplificării tensiunilor sociale și a manifestărilor de nemulțumire în rândul populației, toate în scopul stimulării unor reacții de amploare în rândul societății și declanșării unor mișcări de protest masive”, afirmă procurorii în dosar.
Întâlnirea în care se pregătea aruncarea României în haosul rusesc
Anchetatorii invocă și o întâlnire desfășurată în județul Ilfov, la care ar fi participat Georgescu, Potra, Eugen Sechila și alte persoane din anturajul acestora.
După întâlnire, Georgescu l-ar fi contactat pe Dan Grăjdeanu, liderul organizației Frăția Ortodoxă, căruia i-ar fi transmis că în ziua următoare va lansa un îndemn concret: „viața sau țara”.
Procurorii consideră că această succesiune de evenimente ar indica pregătirea unor acțiuni de destabilizare.
În același dosar sunt analizate și relațiile financiare dintre Georgescu și Potra, inclusiv presupusele încercări de obținere a unor fonduri pentru campania electorală. Potrivit rechizitoriului, în aprilie 2022, Georgescu i-ar fi cerut lui Potra să îl contacteze pe omul de afaceri Frank Timiș pentru obținerea unei finanțări cuprinse între 20 și 35 de milioane de dolari.
În schimbul sprijinului, Potra i-ar fi transmis omului de afaceri că, dacă Georgescu ajunge președinte, acesta „va deschide toate minele din România și în special cele de aur”.
Anchetatorii mai susțin că Horațiu Potra i-ar fi pus la dispoziție lui Georgescu, fără plată, un autoturism Mercedes GLE Coupe, închiriat începând din iunie 2024 printr-o societate controlată de un apropiat al său.
Chiria lunară, estimată la aproximativ 16.900 de lei, ar fi fost achitată în numerar de Potra.
„Plata chiriei lunare, de aproximativ 16.900 lei, a fost efectuată de Potra Horațiu în numerar, iar conversațiile din aplicațiile de mesagerie electronică demonstrează caracterul sistematic al acestui aranjament pe întreaga perioadă a campaniei electorale, precum și anterior acestui moment”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii susțin că au identificat și indicii privind transferuri repetate de bani către Georgescu, direct sau prin intermediul unor apropiați ai lui Potra.
Ancheta cuprinde inclusiv verificări privind legăturile unor persoane din anturajul celor doi cu Rusia. În urma perchezițiilor informatice, anchetatorii afirmă că au descoperit fotografii care l-ar plasa pe Potra la Moscova și la Ambasada Rusiei din București, documente de călătorie și o rezervare la un hotel din capitala rusă, pentru perioada 4–6 septembrie 2024.
În documentele dosarului sunt menționate și numele lui Marin Burcea, apropiat și gardă de corp a lui Georgescu, precum și ale altor persoane despre care procurorii susțin că ar fi făcut parte din rețeaua sa de sprijin.
Anchetatorii invocă un transfer de 5.500 de lei efectuat de Burcea, în ianuarie 2025, către o altă gardă de corp, dar și mai multe întâlniri dintre apropiații lui Georgescu și Horațiu Potra, desfășurate la București după anularea alegerilor.
Procurorii analizează inclusiv evenimentele din 24 ianuarie 2025, când o parte dintre participanții la o manifestație au părăsit traseul declarat și s-au deplasat în Piața Victoriei, unde, potrivit rechizitoriului, unii ar fi încercat să provoace forțele de ordine.