UE se află sub o presiune tot mai mare, din partea giganților din domeniul tehnologiei, care cer modificarea sau relaxarea noilor norme stricte, referitoare la inteligența artificială.
UE se află sub o presiune tot mai mare, din partea giganților din domeniul tehnologiei, care cer modificarea sau relaxarea noilor norme stricte, referitoare la inteligența artificială.
Anii de scumpiri istorice au rămas în urmă, iar piața europeană a uleiului de măsline intră dintr-o dată într-o fază complet diferită. Până de curând, deficitul împingea prețurile la niveluri de nesuportat pentru consumatori.
În plin context de reconfigurare securitară și eforturi europene de reindustrializare, statul român a reluat de curând una dintre cele mai vechi practici de politică economică: infuzia masivă de capital în companiile industriale din subordinea sa.
Ministerul Finanțelor prelungește reducerea cu 25% a accizei la motorina standard până la 31 octombrie 2026. Măsura poate diminua costurile pentru șoferi și transportatori, dar economia la pompă depinde de prețurile practicate.
Guvernul condus de Luca Niculescu a depus Programul de guvernare în care e prevăzută posibilitatea vânzării unor pachete de acțiuni la companii de stat. Guvernul Bolojan a fost demis de PSD și sub pretextul că vrea să vândă țara.
Noul executiv propune înființarea Autorității Naționale pentru Industria de Apărare, o nouă structură care va avea rol direct de coordonare, autorizare și control. Măsura urmărește revitalizarea producției interne de armament și corelarea ei cu cerințele NATO și UE.
Noile criterii de risc introduse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în procedura de soluționare a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare blochează activitatea multor firme și afectează investițiile și exporturile.
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în România, în primele 8 luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025. Cel mai important declin a fost înregistrat de industria prelucrătoare, -4,4%.