joi 15 octombrie
EUR 5.3370 USD 4.7571
Abonează-te
Newsweek România

AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până în noiembrie! Ce se întâmplă cu compania aeriană

Data publicării: 15.10.2026 • 17:14
Animawings Foto: shutterstock (imagine cu rol ilustrativ)
Animawings Foto: shutterstock (imagine cu rol ilustrativ)

AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului Bucureşti de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvenţă.

„În contextul deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti la data de 14 octombrie 2026, AnimaWings urmează demersurile legale necesare şi aşteaptă clarificarea situaţiei juridice la următorul termen al instanţei.

În acest context, compania a fost nevoită să prelungească suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie 2026, inclusiv", au transmis reprezentanţii operatorului aerian, la solicitarea Agerpres.

AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până în noiembrie! Ce se întâmplă cu compania aeriană

Potrivit acestora, prioritatea companiei este gestionarea situaţiei pasagerilor afectaţi şi identificarea soluţiilor pentru stabilizarea şi reluarea activităţii. AnimaWings a precizat că va comunica noi informaţii pe măsură ce acestea vor fi confirmate.

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea depusă pe 30 septembrie de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvenţă.

Citește și: Cum poți ajunge pilot pe F-16. Ce cursuri trebuie să faci și ce calități trebuie să ai

„În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenţei. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana Anca, Banca Transilvania SA, Eurospeed SRL, Stegerean Andreea, Vitrina Advertising SRL, RA Aeroportul Oradea, RA Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava, RA Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav, ROMATSA SA, Trend Career Center SRL, Badger Claim SRL, Settlepoint SRL, Aeroportul Internaţional Craiova, Aeroportul Internaţional Sibiu, Aeroportul Arad, SN Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia SA, Eurogenetic SRL, Kronaero Ground Services SRL, SCA Dumitru şi Asociaţii, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, Air Claim SA, Skycop.Com UAB, Blue Air Technic SRL, CN Aeroporturi Bucureşti SA şi acordă termen pentru soluţionarea acestora la data de 11.11.2026, ora 11:00.

Citează creditorii Uplift Airport Services SRL, Stegerean Andreea, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, CN Aeroporturi Bucureşti SA cu menţiunea de a achita taxa de timbru de 200 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Citează debitoarea cu copie cereri şi înscrisuri. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare", se arată în decizia tribunalului.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră