WindEurope: România întârzie proiecte de turbine eoliene de 76 GW în Marea Neagră, în plină criză de energie
WindEurope avertizează, într-un răspuns transmis Newsweek România, că dezvoltarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră înregistrează „întârzieri serioase”, deși România dispune de un potențial tehnic estimat de Banca Mondială la aproximativ 76 GW.
WindEurope - organizația europeană a industriei eoliene - indică întârzieri administrative, planificare maritimă incompletă, evaluări de mediu restante, infrastructură de rețea insuficientă și lipsa primei licitații offshore.
WindEurope: România întârzie proiecte de turbine eoliene de 76 GW în Marea Neagră, în plină criză de energie
Christoph Zipf, Head of Press & Communications al WindEurope, spune pentru Newsweek România că „întregul proces este întârziat” și că dezvoltarea sectorului eolian offshore românesc se confruntă cu „întârzieri serioase”. În opinia organizației, România nu mai are nevoie în primul rând de noi ținte spectaculoase, ci de un cadru funcțional, licitații, infrastructură și suficientă capacitate administrativă pentru ca primele proiecte să fie efectiv construite.
Avertismentul vine după o vară în care vulnerabilitățile sistemului energetic românesc au devenit evidente. Seceta a redus puternic producția Hidroelectrica, iar oprirea temporară a ambelor reactoare de la Cernavodă a obligat România să crească importurile de electricitate. Premierul Ilie Bolojan a cerut populației și companiilor să reducă voluntar consumul în orele de vârf, iar Guvernul a luat în calcul inclusiv limitarea temporară a consumului unor mari clienți industriali.
În același timp, România are în Marea Neagră una dintre cele mai mari resurse energetice încă nevalorificate din regiune.
Citește și: România nu cere încă ajutor de urgență pentru energie. Bușoi: „Situația este sub control”
Banca Mondială estimează un potențial tehnic de 76 GW
Un studiu realizat de Banca Mondială, cu sprijinul Comisiei Europene și în colaborare cu Ministerul Energiei, estimează potențialul tehnic eolian offshore al României la aproximativ 76 GW, dintre care circa 22 GW pe fundații fixe și aproximativ 54 GW în proiecte plutitoare.
Cifra nu reprezintă însă capacitatea care poate fi construită efectiv. WindEurope atrage atenția că trebuie luate în calcul rutele maritime, protecția biodiversității, pescuitul, turismul, utilizarea militară a unor zone și concurența pentru spațiul maritim. Chiar și după aceste limitări, organizația consideră că potențialul României rămâne „enorm”.
Banca Mondială a analizat două scenarii mai prudente. În primul, România ar ajunge la aproximativ 3 GW de capacitate offshore până în 2035, suficientă pentru circa 16% din consumul estimat de electricitate. Într-un scenariu accelerat, cu 7 GW instalați, ponderea ar putea ajunge spre 37%.
WindEurope atrage însă atenția că cererea de electricitate va crește pe fondul electrificării transportului și încălzirii, al dezvoltării centrelor de date și al extinderii infrastructurii AI, în timp ce Uniunea Europeană încearcă să își reducă dependența de combustibilii fosili importați.
WindEurope: „Întregul proces este întârziat”
Problema nu mai este existența resursei eoliene, ci viteza cu care statul român creează condițiile pentru investiții.
Citește și: Se schimbă modul de facturare la curent. Se introduce flexibilitatea consumului. Cine beneficiază?
WindEurope indică lipsa resurselor administrative, planificarea spațiului maritim incompletă, evaluările de mediu restante și infrastructura de transport insuficientă. Legea 121/2024 privind energia eoliană offshore prevedea ca lista perimetrelor concesionabile să fie aprobată până la 31 martie 2025. Guvernul a făcut acest pas abia în august 2026, când au fost aprobate trei perimetre cu o capacitate totală estimată la aproximativ 3,1 GW.
Pentru WindEurope, aprobarea perimetrelor este doar începutul. România trebuie să stabilească rapid designul licitațiilor, mecanismul financiar de sprijin și bugetul acestuia, apoi să organizeze prima licitație offshore.
În 2024, obiectivul era ca primii MW offshore românești să fie produși până în 2032. Întrebată de Newsweek România dacă termenul mai este realist, WindEurope nu îl mai confirmă explicit și spune doar că nu este prea târziu ca România să aibă turbine în apă în anii 2030.
Investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro
WindEurope oferă drept reper Polonia, una dintre cele mai noi piețe offshore din Europa, unde primele proiecte au necesitat investiții de aproximativ 4,2 miliarde de euro pentru fiecare GW instalat. În piețele mature, precum Germania, Olanda, Danemarca sau Marea Britanie, costurile medii sunt mai apropiate de 3,5 miliarde de euro/GW.
Raportat la benchmark-ul polonez, cei 3,1 GW aferenți primelor trei perimetre românești ar putea însemna investiții de aproximativ 13 miliarde de euro, iar un scenariu de 7 GW s-ar apropia de 30 de miliarde de euro. Sunt estimări orientative rezultate din comparațiile oferite de WindEurope, nu bugete definitive pentru proiectele românești.
Costurile depind și de modul în care România va decide să construiască racordarea la rețea. În Germania, Olanda și Danemarca, conexiunea offshore este pusă la dispoziția dezvoltatorului printr-un sistem separat, în timp ce în alte piețe investitorii suportă o parte mai mare din această infrastructură.
WindEurope recomandă contractele pentru diferență
În privința mecanismului de sprijin, WindEurope recomandă clar contractele pentru diferență în variantă bidirecțională, CfD. Offshore wind presupune investiții inițiale uriașe și finanțare bancară consistentă, iar predictibilitatea veniturilor reduce riscul și costul capitalului.
„Contracts-for-Difference deliver cheaper offshore wind”, spune WindEurope.
Organizația avertizează, în schimb, asupra licitațiilor de tip „negative bidding”, în care dezvoltatorii plătesc statului pentru dreptul de a construi. Un asemenea model crește costurile inițiale și riscurile proiectelor, iar în Germania și Danemarca unele licitații de acest tip s-au încheiat fără participarea vreunui dezvoltator.
Rețeaua din Dobrogea, următorul mare obstacol
Chiar dacă apar investitorii, România se lovește de o limitare tehnică majoră. Potrivit evaluării Băncii Mondiale citate de WindEurope, investițiile în rețea deja planificate ar permite integrarea până în 2030 a aproximativ 3 GW suplimentari de capacitate onshore sau offshore în Dobrogea.
O parte semnificativă din această capacitate este însă necesară proiectelor eoliene onshore deja în dezvoltare, ceea ce înseamnă că offshore wind va necesita investiții suplimentare în coridoare de 400 kV, linii către București și marile centre de consum, stații electrice și interconectări externe.
La scară mare, WindEurope recomandă inclusiv o infrastructură offshore coordonată, nu doar conexiuni separate pentru fiecare parc.
Eolianul offshore devine și problemă de securitate națională
Pentru WindEurope, offshore wind nu este doar o problemă de energie. Mai multă electricitate produsă intern înseamnă reducerea dependențelor externe, mai multă autonomie strategică și o reziliență mai mare în situații de criză.
Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a schimbat însă și modul în care trebuie protejată infrastructura energetică din larg. Marile parcuri offshore sunt infrastructură critică, iar sabotajele asupra cablurilor și infrastructurii submarine din Marea Baltică au arătat că marea nu mai poate fi considerată o barieră naturală de securitate.
WindEurope lucrează împreună cu NATO și Agenția Europeană de Apărare la strategii pentru protejarea parcurilor offshore și a infrastructurii submarine. Organizația vorbește și despre conceptul de „deterrence through detection”: turbinele și substațiile pot fi echipate cu radare, camere și alți senzori, devenind, în formularea WindEurope, „ochii și urechile” unei țări în larg.
Pentru România, această dimensiune este relevantă într-o Mare Neagră în care se suprapun exploatările de gaze, rutele comerciale, infrastructura energetică și flancul estic al NATO.
Constanța și Tulcea pot intra în noua industrie offshore
Miza economică nu se limitează la producerea de electricitate. WindEurope consideră că România poate dezvolta o industrie regională în jurul offshore wind dacă identifică segmentele în care are deja avantaje competitive.
Portul Constanța, industria siderurgică și șantierele navale sunt puncte de plecare importante. WindEurope indică explicit VARD Tulcea, unde sunt construite deja nave specializate pentru instalarea cablurilor folosite în proiecte offshore.
România produce astfel deja tehnologie pentru industria eoliană offshore internațională înainte de a avea propria turbină instalată în Marea Neagră.
În prezent nu există niciun mare port consacrat industriei offshore wind în regiunea Mării Negre. WindEurope consideră că România este bine poziționată pentru a ocupa acest loc, iar Constanța ar putea deveni un hub pentru componente, nave de instalare, mentenanță și servicii necesare inclusiv proiectelor din alte state riverane.
Polonia produce deja, România încă pregătește prima licitație
Modelul invocat de WindEurope este Polonia, o țară tradițional dependentă de cărbune care și-a construit rapid o industrie offshore în Marea Baltică, cu investiții în porturi, infrastructură și furnizori locali. Primele proiecte poloneze au început deja să livreze electricitate în rețea.
România are pe hârtie un potențial tehnic de peste două ori mai mare decât cel polonez, dar încă nu a organizat prima licitație pentru construirea unui parc eolian în Marea Neagră.
WindEurope spune că, odată creat un cadru corect, investitorii interesați vor veni. Problema esențială este viteza cu care România va transforma legislația și promisiunile în licitații, infrastructură și capacități efectiv construite.
„Ambition is the first step to success, and the second step is action”, sintetizează organizația.
Pentru România, întrebarea nu mai este dacă are suficient vânt în Marea Neagră, ci cât timp îi va lua să îl transforme în electricitate.
