Sub presiunea Fitch: Lipsa reformei pensiilor și deficitul împing România spre categoria „junk”
Avertismentul dur al agenției Fitch pune sub semnul întrebării sustenabilitatea sistemului de pensii și scăparea deficitului de sub control. Analiștii arată că fără o reformă reală a pensiilor, România riscă pierderea calificativului de nivel investițional și explozia dobânzilor.
România se pregătește pentru o nouă evaluare importantă a ratingului suveran, în contextul avertismentului agenției Fitch, privind riscul retrogradării la „junk”, în cazul în care criza politică se prelungește.
Consultantul fiscal Adrian Negrescu a declarat că, în ochii investitorilor, economia românească este volatilă.
Mai mult, el a explicat că instabilitatea politică „nu face altceva decât să ne coste pe fiecare dintre noi”.
Sub presiunea Fitch: Lipsa reformei pensiilor și deficitul împing România spre categoria „junk”
Malgorzata Krzywicka, analistă la agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, a declarat pentru Bloomberg că România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria „junk”.
Aceasta în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală. Întrebat dacă este pentru prima dată când apare în presa străină o informație pe surse, privind un posibil verdict al unei agenții de rating, consultantul fiscal a explicat, conform Digi24.ro:
Citeşte şi: Vacanță pentru pensionari la sfârșit de septembrie. Cât costă din pensie un sejur la munte sau la mare?
„Nu, nu, s-au mai întâmplat astfel de lucruri. Agențiile, de regulă, comunică prin intermediul analiștilor lor diverse perspective legate de dinamica economiilor care sunt monitorizate.
Ceea ce a spus analistul de la această agenție reflectă într-adevăr situația concretă din România, faptul că avem o instabilitate politică care se accentuează și care generează, din păcate, multe semne de întrebare în ochii investitorilor.
Citeşte şi: O judecătoare s-a rengajat la 4 luni de la pensionare. Va cumula 25.000 lei salariu cu 15% din pensie
Dobânzile la care se împrumută România au atins un nou nivel foarte, foarte ridicat. Este cea mai mare dobândă pe care o plătesc țările europene în momentul de față.
Din punct de vedere economic, într-adevăr, situația este sub semnul întrebare din perspectiva decizională, ceea ce va face autoritatea publică, clasa politică pentru a repune până la urmă economia românească pe linia de plutire”.