Conform unui studiu realizat de TransferGo, citat de Agerpres, motivul principal pentru care românii din diaspora trimit în mod regulat bani în ţară este acela de a îşi susţine familia şi rudele rămase acasă (70%), în timp ce pentru 25% scopul este de a economisi într-un cont din România.
Comparativ cu anul precedent, în 2021, compania a înregistrat o creştere cu 30% a transferurilor efectuate către România din ţările nordice şi Germania, "ceea ce indică faptul că mulţi români s-au orientat în ultimii doi ani către ţări cu o situaţie politică şi economică mai stabilă".
Citește și: De ce sărbătorim Paştele în fiecare an pe o altă dată calendaristică. Explicație
Potrivit datelor colectate de TransferGo, ca urmare a unor evenimente internaţionale, precum Brexit sau pandemia COVID-19, o pondere de 15% dintre clienţii platformei şi-au schimbat deja adresa de reşedinţă din Regatul Unit cu una dintre ţările nordice sau Germania, iar un număr considerabil de români s-au întors în aceeaşi perioadă din Marea Britanie, cu intenţia de a se reloca ulterior într-o ţară cu o situaţie mai stabilă, unde pot câştiga venituri mai mari.
"Comunitatea românilor din diaspora numără peste 6 milioane de persoane şi tot atâtea poveşti de viaţă, iar TransferGo este soluţia cea mai la îndemână pentru imigranţii români care lucrează în străinătate şi trimit bani acasă, fiind ieftină - datorită taxelor mai mici faţă de metodele de transfer tradiţionale, simplă - prin eliminarea procedurilor birocratice întâmpinate la transferul bancar şi rapidă - prin posibilitatea de transfer instant", se menţionează în comunicat.
Citește și: Sfaturile nutriționiștilor pentru meniul de Paști: „Nu consumaţi mult alcool şi băuturi îndulcite”
Cât priveşte estimările pentru luna aprilie, reprezentanţii companiei anticipează o creştere cu circa 15% a numărului transferurilor de bani către România din partea conaţionalilor plecaţi în străinătate.
TransferGo este o companie de transfer internaţional de bani online, în timp real, numără peste 3,5 milioane de clienţi din întreaga lume şi facilitează transferurile de bani online, rapid şi în condiţii de siguranţă, în 40 de monede diferite.
Compania a fost înfiinţată în anul 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie.
În prezent, TransferGo are birouri şi în Vilnius, Berlin, Istanbul şi Varşovia. În România, TransferGo este prezentă din anul 2015.