Românii cu fotovoltaice produc curent cât 2 reactoare din Cernavodă. De ce s-au panicat autoritățile

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 29.11.2023 - 17:50
Românii cu fotovoltaice produc curent cât 2 reactoare de la Cernavodă. Autoritățile, în panică - Foto: Flickr/John Callas - Imagine cu rol ilustrativ

Românii cu panouri fotovoltaice produc curent cât 2 reactoare de la Cernavodă. Rețeaua nu ține și autoritățile au cam intrat în panică. Pe de o parte se discută sancționarea prosumatorilor cu instalații supradimensionate, pe de alta se anunță investiții în reţeaua de distribuţie.

SHARE

Pentru a scăpa de coșmarul facturilor la energie și a face și ceva bani, mulți români și-au pus panouri fotovoltaice, unii cu puteri peste necesarul lor, și au devenit prosumatori. După deblocarea programului Casa Verde, numărul prosumatorilor din România este estimat că va atinge pragul psihologic de 100.000 și o putere instalată de până la 1.500 MW, până la finalul anului 2023. Adică, cam cât două reactoare de la Cenavodă. 

La ora actuală, la Cernavodă funcționează două reactoare nucleare, fiecare cu o putere instalată de producție de 700 MW, care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Citește și: Ți-ai pus panouri fotovoltaice și ești prosumator, s-a schimbat legea. Ce e compensarea cantitativă

Românii cu fotovoltaice produc curent cât două reactoare de la Cernavodă. Autoritățile, în panică

“Din estimările noastre, probabil că ne îndreptăm spre 1.500 MW instalați până la sfârșitul anului. Problema dezechilibrelor este destul de accentuată.

Dezechilibrele au început să aibă valori foarte mari atât din punct de vedere a cantității dezechilibrelor, cât și a valorii acestora.

Pe lângă instalarea de capacități de stocare, o soluție (pentru problema dezechilibrelor) care credem noi că ar fi utilă, ar fi accesul operatorilor de distribuție în invertoare și posibilitatea utilizării invertoarelor efectiv ca mijloc de echilibrare a rețelei”, a declarat Viorel Alicuș, Director General ANRE.

Prosumatorii care și-au pus panouri fotovoltaice cu puteri peste necesarul lor de consum „sperie”, însă, autoritățile.

„Prosumatorii trebuie încurajați, dar trebuie să asigurăm un mediu corect. Există și situații în care prosumatorii instalează o capacitate mult peste consumul propriu, iar acest comportament incorect ar trebui sancționat. 

Nu poți avea o capacitate de zece ori, de douăzeci de ori, de treizeci de ori mai mare decât cea necesară pentru autoconsum, pentru că înseamnă că beneficiezi de anumite facilități pe care nu ar trebui să le ai.

Citește și: Românii ar putea primi 10.000 € de la UE pentru panouri fotovoltaice și baterie. Condițiile

Dacă ești prosumator nu ești un producător pur, nu acesta este sensul acestui fenomen. Este în interesul consumatorilor corecți să sancționăm, împreună cu ANRE, aceste situații”, a declarat ministrului Energiei, Sebastian Burduja. 

"Sunt foarte multe persoane care au un aviz tehnic de racordare (ATR) pentru a consuma 12 kilowaţi, însă instalează 60 kilowaţi. Această implementare nu se face în baza unui studiu de soluţii, ci pe baza unei fişe de soluţii - şi nu stabileşte exact care este impactul pe zona de distribuţie şi creează o presiune pe cei care sunt distribuitori (...)

Lucrurile au devenit un mic business şi oamenii fac calcule şi se uită pe telefon să vadă câţi bani teoretic au mai câştigat, iar toată lumea produce energie în aceeaşi perioadă, adică în timpul zilei, mărind presiunea în sistem.”, a spus, recent, și vicepreşedinte ANRE.

Pe de altă parte, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, pe 28 noiembeie, încă nouă contracte de finanţare în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3 - Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, cu o valoare totală a proiectelor de 686,103 milioane de lei (137,221 milioane de euro), şi o valoare totală a ajutorului de stat acordat din Fondul pentru modernizare de 439,380 milioane de lei (87,876 milioane de euro), a anunţat ministerul de resort.

Dezvoltarea reţelei de distribuţie a energie electrice garantează securitatea şi calitatea serviciilor, susţine ministrul Burduja.

"Dacă vrem să avem preţuri mici la electricitate, să reducem pierderile în reţea şi să acomodăm un număr tot mai mare de prosumatori, atunci trebuie să dezvoltăm şi reţelele de distribuţie a energiei. Pentru români, aceste proiecte vor însemna un preţ corect la factură şi servicii sigure şi de calitate. Astăzi (luni - n. r.) am semnat încă nouă contracte în acest sens cu cinci distribuitori importanţi de energie electrică.

Până la acest moment, Ministerul Energiei a asigurat, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, finanţarea a 17 proiecte care contribuie substanţial la extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru care valoarea totală a ajutorului de stat se ridică la 870.214.677,1 lei, echivalentul a 174.042.935,42 euro.

Am solicitat operatorilor de distribuţie să accelereze toate investiţiile, pentru a putea vedea rezultatele în cel mai scurt timp.", a declarat şeful de la Energie.

Cele nouă contracte au ca scop finanţarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat de cinci operatori de distribuţie a energiei electrice, după cum urmează: Reţele Electrice Banat - Proiect "Creşterea siguranţei în alimentare a consumatorilor din zona de agrement Trei Ape prin buclare LEA 20 kV Văliug, din staţia Mociur, cu LEA 20 kV Slatina Timiş, din staţia Balta Sărată" - valoare totală a proiectului 57.666.028,14 lei şi valoarea ajutorului de stat 37.805.230,21 lei; Reţele Electrice Banat - Proiect "Modernizare reţea de distribuţie MT şi JT, în localitatea CENAD - jud. Timiş" - valoare totală a proiectului 58.033.824,26 lei şi valoarea ajutorului de stat 34.451.068,65 lei; Distribuţie Energie Oltenia - Proiect "Creşterea eficienţei energetice şi a calităţii energiei furnizate clienţilor prin modernizare posturi de transformare, reţea jt şi branşamente aferente PT din Comuna Butoieşti: PTA Argineşti 1 şi 2, PTA Buiceşti 1 şi 2, PTA Butoieşti (7 buc), PTA Gura Motrului, PTA Pluta 1 şi 2, PTA Tânţaru 1 şi 2, PTA Răduţeşti, PTA Jugastru" - valoare totală a proiectului 56.592.075,43 lei şi valoarea ajutorului de stat 36.495.385,84 lei; Distribuţie Energie Oltenia - Proiect "Extindere reţea electrică de distribuţie în oraşul Horezu, zona Vârful lui Roman - Izvoarele Pleşei, judeţul Vâlcea" - valoare totală a proiectului 57.825.858,16 lei şi valoarea ajutorului de stat 37.471.987,38 lei; Distribuţie Energie Electrică România - Proiect "Realizare staţie de transformare 110/20/10 kV în zona cartierului Someşeni, mun. Cluj-Napoca, judeţul Cluj" - valoare totală a proiectului 138.229.633,26 lei şi valoarea ajutorului de stat 86.805.080,57 lei; Distribuţie Energie Oltenia - Proiect "Creşterea eficienţei energetice şi a gradului de siguranţă în exploatare a reţelei de distribuţie din municipiul Târgu Jiu prin modernizarea, trecerea instalaţiilor şi echipamentelor ce funcţionează la tensiunea de 6 kV la o tensiune superioară de 20 kV şi integrarea acestor echipamente în sistemul SCADA" - valoare totală a proiectului 128.415.500,74 lei şi valoarea ajutorului de stat 81.515.802,74 lei; Reţele Electrice Dobrogea - Proiect "Modernizare L4205 şi îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie în zona Valu lui Traian şi Murfatlar, judeţul Constanţa - valoare totală a proiectului 52.320.289,59 lei şi valoarea ajutorului de stat 34.667.270,80 lei; Delgaz Grid - Proiect "Modernizare a reţelei de energie electrică - CARMEN (Carpathian Modernization of Energy Network) Volum 3.1.1 - staţia de transformare 110/20/0.4 kV - Iaşi Sud" - valoare totală a proiectului 86.007.661,28 lei şi valoarea ajutorului de stat 56.752.788,11 lei; Delgaz Grid - Proiect "Modernizare completă şi integrare în SCADA staţia de transformare Roman Laminor, judeţul Neamţ" - valoare totală a proiectului 51.012.191,38 lei şi valoarea ajutorului de stat 33.415.608,79 lei. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te