România poate avea energie mai ieftină. Ce resurse prea puțin valorificate avem pentru a reduce costurile

După mai bine de un deceniu de investiții masive în surse regenerabile, Europa demonstrează că decarbonizarea sistemului energetic nu mai este doar un obiectiv politic, ci o realitate economică.

Paradoxal însă, exact în momentul în care producția de energie curată atinge niveluri record, dezbaterea europeană începe să se îndepărteze de megawații instalați și să se concentreze pe o altă întrebare: cum poate fi controlat costul energiei într-o economie tot mai electrificată?

Pentru industrie, administrațiile locale și investitori, aceasta este miza reală a următorului deceniu. Energia nu mai este doar o resursă necesară funcționării economiei. Devine un factor de competitivitate. Iar diferența dintre organizațiile care vor performa și cele care vor pierde teren va fi dată de capacitatea lor de a produce, utiliza și mai ales stoca energia cât mai aproape de locul de consum.

De la securitatea aprovizionării la securitatea costurilor

Criza energetică declanșată după 2022 a schimbat radical prioritățile europene. Dacă timp de decenii securitatea energetică a fost asociată cu accesul la resurse și diversificarea surselor de aprovizionare, astăzi discuția se poartă tot mai mult despre predictibilitatea costurilor și necesitatea dezvoltării accelerate a sistemelor de stocare.

Potrivit celui mai recent raport World Energy Investment al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), investițiile în energie curată din Uniunea Europeană se apropie de 390 de miliarde de dolari în 2025. Mai interesant este însă faptul că o parte tot mai mare a acestor investiții este direcționată către rețele, stocare, flexibilitate și eficiență energetică, nu doar către noi capacități de producție.

„Securitatea energetică și accesibilitatea costurilor rămân în centrul deciziilor energetice.”Fatih Birol, director executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA)

Mesajul este clar: producția de energie nu mai este suficientă. Nu întâmplător, Comisia Europeană promovează tot mai puternic principiul Energy Efficiency First, potrivit căruia cea mai ieftină energie este energia care nu mai trebuie consumată. Într-o economie aflată sub presiunea costurilor și a competiției globale, eficiența energetică începe să conteze la fel de mult ca investițiile în noi capacități de producție.

„Eficiența energetică trebuie să fie prima opțiune în deciziile de politică, planificare și investiții. Principiul „Energy Efficiency First”, Comisia Europeană.

Pentru companii, provocarea nu mai este doar să aibă acces la energie verde, ci să reducă expunerea la volatilitatea pieței și să își poată anticipa costurile pe termen lung. În paralel, administrațiile locale caută soluții care să permită modernizarea infrastructurilor fără creșterea presiunii asupra bugetelor publice. Acesta este motivul pentru care tranziția energetică europeană începe să fie privită tot mai mult prin prisma competitivității economice. Decarbonizarea rămâne obiectivul strategic, însă succesul va fi măsurat tot mai mult prin capacitatea economiilor de a transforma energia dintr-un cost imprevizibil într-un avantaj competitiv.

Europa începe să caute energie în propriile infrastructuri

Una dintre cele mai interesante transformări ale ultimilor ani este extinderea definiției energiei locale.

Dacă în urmă cu un deceniu discuția era dominată aproape exclusiv de parcuri eoliene și fotovoltaice, astăzi tot mai multe proiecte europene caută resurse energetice în infrastructuri deja existente. Stații de epurare, sisteme de apă, procese industriale, rețele de termoficare sau centre logistice sunt analizate dintr-o perspectivă nouă: câtă energie conțin și cum poate fi aceasta recuperată și reutilizată.

Poate cel mai relevant exemplu vine dintr-un loc care, în mod tradițional, nu este asociat cu producția de energie. La Stația de Epurare Glina, operată de Apa Nova București, parte a Grupului Veolia, aproximativ 100.000 de tone de nămol rezultate anual din procesul de tratare a apelor uzate sunt transformate prin fermentare anaerobă în biogaz. Cu o capacitate instalată de aproximativ 6 MW, instalația acoperă integral necesarul de energie termică și aproximativ 50% din consumul de energie electrică necesar funcționării stației.

La prima vedere, este un proiect de infrastructură. În realitate, este un exemplu al modului în care se schimbă logica tranziției energetice europene. Energia nu mai este privită exclusiv ca o resursă care trebuie cumpărată sau produsă în afara comunității. În multe cazuri, ea poate fi recuperată și reutilizată chiar din infrastructurile existente. Aceeași abordare începe să fie aplicată în întreaga Europă, de la recuperarea căldurii reziduale din procese industriale până la valorificarea energetică a deșeurilor și a resurselor disponibile în sistemele urbane.

Nu este întâmplător faptul că marile grupuri de infrastructură și utilități investesc astăzi în modele integrate care leagă energia, apa și economia circulară. Logica este simplă: cu cât mai multe resurse sunt valorificate local, cu atât dependența de surse externe și volatilitatea costurilor se reduc.

Geotermia, resursa strategică a următoarei etape

Dacă energia solară a definit ultimul deceniu al tranziției energetice, geotermia ar putea deveni una dintre resursele-cheie ale următorului. Mult timp considerată o tehnologie de nișă, geotermia este privită astăzi de Comisia Europeană și de industrie drept una dintre sursele cu cel mai mare potențial de dezvoltare. Bruxellesul pregătește în prezent măsuri dedicate accelerării investițiilor în acest sector, pe fondul preocupărilor privind competitivitatea industrială și necesitatea unor surse stabile de energie.

Motivul este simplu. Spre deosebire de sursele dependente de condițiile meteorologice, geotermia poate furniza energie termică și electrică în mod constant, contribuind la stabilitatea sistemului energetic.

Datele publicate de Joint Research Centre al Comisiei Europene arată că geotermia contribuie încă modest la producția totală de energie a Uniunii Europene. Tocmai această pondere redusă explică însă interesul crescând pentru dezvoltarea sectorului și potențialul său de expansiune în următorii ani.

„Nicio tehnologie nu poate realiza singură tranziția energetică.” European Geothermal Energy Council (EGEC)

Pentru România, această tendință este deosebit de relevantă. Țara dispune de unul dintre cele mai importante potențiale geotermale din Europa Centrală și de Est, iar exemple precum Oradea demonstrează că resursele geotermale pot contribui la reducerea dependenței de gaz și la stabilizarea costurilor pentru sistemele de termoficare. În paralel, geotermia de mică adâncime începe să fie utilizată în clădiri și dezvoltări urbane.

La Alba Iulia, un sistem bazat pe 80 de sonde geotermale produce anual peste 1.100 MWh de energie regenerabilă și reduce utilizarea combustibililor fosili cu până la 85%. În București, în alte proiecte rezidențiale și comerciale, Veolia implementează soluția GeoExchange, care valorifică energia geotermală de mică adâncime prin intermediul pompelor de căldură. Potrivit datelor companiei, astfel de sisteme pot reduce emisiile de carbon cu până la 90% și costurile energetice cu până la 50%. 

Mai important însă este mesajul pe care îl transmit aceste proiecte: geotermia nu concurează cu energia solară sau cu alte surse regenerabile. Ea completează mixul energetic și contribuie la creșterea stabilității întregului sistem.

Lecția Europei Centrale: tranziția energetică nu înseamnă înlocuirea unei tehnologii cu alta

Poate cea mai mare greșeală din dezbaterea publică este tendința de a trata diferitele surse de energie ca alternative concurente. Realitatea proiectelor europene este mult mai complexă.

În Polonia, unde eliminarea treptată a cărbunelui reprezintă una dintre cele mai mari provocări economice ale următorilor ani, Veolia dezvoltă programe de modernizare care combină cogenerarea, sursele regenerabile, recuperarea energetică și digitalizarea sistemelor de operare.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale companiei vizează transformarea sistemului energetic din Łódź, prin investiții de sute de milioane de euro menite să reducă emisiile și să elimine treptat utilizarea cărbunelui.

În Cehia, modernizarea sistemelor de încălzire urbană este construită în jurul utilizării resurselor locale și al recuperării căldurii provenite din procese industriale. În Ostrava, unul dintre cele mai industrializate orașe ale Europei Centrale, Veolia implementează proiecte care înlocuiesc treptat combustibilii fosili cu energie recuperată și soluții cu emisii reduse.

Niciunul dintre aceste proiecte nu se bazează pe o singură tehnologie. Toate pornesc de la aceeași idee: performanța energetică nu este rezultatul unei investiții punctuale, ci al integrării mai multor surse și soluții într-un singur sistem.

Viitorul aparține mixurilor energetice locale

Poate cea mai importantă concluzie a transformărilor din ultimii ani este că Europa începe să depășească logica tehnologiilor individuale. Fotovoltaicele nu sunt suficiente de unele singure. Geotermia nu este suficientă de una singură. Stocarea în sisteme de baterii, recuperarea energiei și eficiența energetică nu sunt suficiente separat. Împreună însă, ele pot crea sisteme capabile să reducă atât emisiile, cât și costurile.

Această abordare începe să se regăsească și în investițiile private. Veolia operează astăzi un portofoliu de peste 400 MW de energie regenerabilă și peste 700.000 de panouri fotovoltaice instalate, integrate cu soluții de stocare, geotermie și recuperare energetică.

Dincolo de dimensiunea investițiilor, direcția este relevantă. Europa nu construiește doar noi capacități de producție. Construiește sisteme energetice mai inteligente, în care sursele locale, infrastructura existentă și tehnologiile digitale funcționează împreună.

Noua definiție a independenței energetice

Timp de decenii, energia a fost tratată ca o resursă care trebuie cumpărată. Astăzi, ea începe să fie privită ca o resursă care poate fi produsă, recuperată și gestionată local.

Pentru Europa, această schimbare este esențială într-un moment în care competitivitatea industrială depinde tot mai mult de costul energiei. Pentru România, ea reprezintă o oportunitate rară. Puține state europene dispun simultan de resurse solare, eoliene, geotermale și de un potențial semnificativ de recuperare energetică din infrastructurile existente.

Următorul deceniu nu va fi decis doar de capacitatea de a instala noi capacități regenerabile. Va fi decis de modul în care energia produsă este integrată în economie. Diferența dintre lideri și restul pieței nu va fi dată de numărul de panouri instalate sau de megawații conectați la rețea, ci de capacitatea de a stoca și de a transforma energia într-un avantaj economic.

În această ecuație, producția locală, geotermia, recuperarea resurselor și digitalizarea nu reprezintă obiective separate. Sunt componente ale aceluiași model energetic care începe să prindă contur în Europa și care ar putea defini competitivitatea economică a următoarei generații.