Peștele rusesc ar putea să ți se strecoare pe masa de Crăciun. Cum este posibil aşa ceva?
Peștele rusesc ar putea să ți se strecoare totuşi, pe masa de Crăciun, în pofida embargoului. Cum este posibil aşa ceva, în acest moment?
De la codul la cuptor din Portugalia, până la versiunea prăjită și crocantă din Polonia, peștele rusesc ajunge încă pe farfuriile europene, în ciuda încercărilor de a reduce importurile din statul aflat sub embargou.
În timp ce unele țări ale UE insistă asupra unor limite mai stricte, altele avertizează că blocul comunitar este prea dependent de capturile Moscovei.
Țările Baltice, Finlanda și Suedia caută în permanență noi modalități de a folosi pârghia economică, pentru a face presiuni asupra Kremlinului să pună capăt războiului împotriva Ucrainei, având în vedere că împart Marea Baltică cu Rusia. Aici, peștele este o problemă majoră.
Peștele rusesc ar putea să ți se strecoare pe masa de Crăciun. Cum este posibil aşa ceva?
Împreună, țările consideră că flota de pescuit a Moscovei ar putea avea de suferit și au cerut în repetate rânduri tarife mai mari, pentru fructele de mare rusești, din care sunt tone care încă intră în UE.
Pentru ONG-urile de mediu, este și un imperativ moral. „Navele de pescuit rusești sunt strâns legate de regim... deci există o legătură cu războiul din Ucraina”, a declarat pentru Euractiv, într-un interviu telefonic, Vanya Vulperhorst, expertul Oceana în pescuit ilegal.
Doi dintre giganții pescărești din Rusia, Norebo și Murman Seafood, au fost recent găsiți vinovați de spionaj sponsorizat de stat în apele UE, ceea ce a dus la sancțiuni.
Citeşte şi: Oprirea rafinăriei Lukoil Petrotel va duce la scumpiri mari la benzină şi motorină. Ce sume putem estima?
Totuși, Comisia a respins apelurile pentru restricții suplimentare asupra importurilor de pește, o idee pe care multe țări ale UE o privesc cu prudență.
Ministrul Agriculturii și Pescuitului din Letonia, Armands Krauze, a declarat că încă se află în căutare de sprijin politic pe acest subiect.
„În situația geopolitică actuală, nu ne putem opri la ceea ce s-a făcut deja”, a spus el. „Pentru a sprijini Ucraina, trebuie să continuăm să restricționăm în mod constant comerțul cu Rusia și Belarus”.
Caviar și cod
În declarații publice, Comisia susține că s-au făcut suficiente pentru a renunța la peștele rusesc.
La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, UE a ales o țintă ușoară și a interzis importul de caviar – împreună cu șampania și diamantele – chiar dacă Rusia a furnizat foarte puțin din acestea.
Însă alte produse din pește, mai puțin atractive, au continuat să intre pe piață, în special codul și codul de Alaska, dintre care unele au intrat chiar și fără taxe vamale.
Citeşte şi: Cine alimentează cu bani maşinăria de război a Rusiei? Cum face acest lucru?
UE a privat aceste importuri de accesul la orice reducere tarifară, începând cu anul 2024, dar în același an a cumpărat în continuare pește rusesc în valoare de 709 milioane de euro.
Cea mai mare parte a fost destinată Țărilor de Jos, Germaniei, Franței și Poloniei. În Germania natală, Vulperhorst încearcă să împiedice aceste produse să-i alunece neobservate în coșul de la supermarket.
„Există un cod QR pe pachetul de fish fingers pe care le mănâncă fiicele mele. Îți permite să vezi ce barcă a făcut captura”, a spus ea. Puțină căutare pe telefon i-a permis să boicoteze codul rusesc și să opteze în schimb pentru cod islandez.
Citeşte şi: Un deputat acuză OMV de încălcarea embargoului. OMV Petrom: Gazul nu e rusesc!
Totuși, majoritatea etichetelor nu sunt atât de simple, așa cum a văzut direct un reporter, când a cumpărat cod, la Bruxelles. Ambalajele nu indică statul pavilionului, ci coduri precum „FAO 67” sau „FAO 27”, care indică apele exploatate de nave rusești, printre altele.
Din Portugalia până în Polonia
În mai multe țări, orice acțiune împotriva codului rusesc se reflectă atât în economiile, cât și în tradițiile culinare. Acest lucru este evident mai ales în Portugalia, cunoscută pentru dragostea sa pentru bacalhau. Portughezii susțin că au peste 1.000 de moduri de a-l găti.
Alături de Olanda și Polonia, țara se numără printre primii trei importatori de cod rusesc din UE. Portugalia se bazează de ani de zile pe aprovizionarea cu produse străine, pentru a-și aproviziona farfuriile, a explicat asociația națională a IMM-urilor, CPPME.
„După câteva secole de pescuit direct în Newfoundland, Canada, o interdicție impusă de Canada în 1992, din cauza epuizării stocurilor de cod, i-a obligat pe portughezi să caute noi surse, pentru a-și satisface nevoile”, a declarat Jorge Carmaneiro, vicepreședinte al CPPME.
Preţuri exorbitante
El a explicat că acest lucru i-a determinat pe comercianți să treacă la cod rusesc congelat și cod verde sărat norvegian. Pentru Carmaneiro, tarifele actuale la importurile de cod rusesc – de aproximativ 12% – deja ating puternic buzunarele.
„În perioada premergătoare Crăciunului, prețurile ating niveluri nemaivăzute până acum”, a spus el.
La polul opus al UE se află Polonia, printre cei mai înverșunați susținători ai atacurilor împotriva Moscovei. Varșovia a solicitat recent Bruxelles-ului tarife mai mari pentru mai multe produse rusești, dar a exclus peștele de pe listă.
Acest lucru nu este o surpriză, având în vedere cât de atașați sunt procesatorii polonezi de codul rusesc.
„Suntem aproape 100% dependenți de importuri. Nu există nici o modalitate fizică și practică de a obține această materie primă în UE”, a declarat Sylwester Szymanik, din cadrul asociației poloneze a procesatorilor, într-o dezbatere parlamentară de anul trecut. „Ne-ar plăcea, dar ne aflăm într-o situație complet diferită față de acum câțiva ani.”
Ușa din spate norvegiană
Ca să complice și mai mult lucrurile, peștele rusesc își găsește drumul în UE și prin mai multe căi secundare.
Lobby-ul pentru pescuit Europêche, cu sediul la Bruxelles, denunță de mult timp faptul că codul capturat în Rusia poate intra în UE fără taxe vamale, după ce este procesat în Norvegia. Vulperhorst a avertizat de asemenea asupra unei lacune.
„Dacă procesezi suficient un produs în Norvegia, poți spune că este norvegian”, a spus ea. „Poți spăla originea rusească a capturii.”
Vulperhorst a susținut că, dacă Europa dorește să sporească autonomia pescuitului său, trebuie să își gestioneze stocurile mai eficient. În special în Marea Baltică - una dintre cele mai poluate mări din lume și practic un lac al UE, cu excepția colțului Rusiei.
Însă țările baltice au afirmat în repetate rânduri că înăsprirea propriilor reguli de pescuit, pentru a ajuta speciile să se refacă, nu va însemna prea mult, dacă Moscova își întinde plasele de pescuit în mare.