marți 11 august
EUR 5.2424 USD 4.5444
Abonează-te
Newsweek România

Locomotivele Alstom ale CFR nu pot circula corect în România. Miros „șmecheria” pe bani europeni și se opresc

Data publicării: 11.08.2026 • 16:20
Locomotive Alstom Traxx - Foto: Facebook / API
Locomotive Alstom Traxx - Foto: Facebook / API

Noile locomotive Alstom Traxx ale CFR nu pot circula corect, în parametri, în România. Potrivit specialiștilor, locomotivele ultra-moderne sunt oprite de... instalațiile ultra-moderne de semnalizare (ETCS) care nu funcționează, deși s-au investit sute de milioane de euro.

Începând din aprilie 2026, Alstom a început să livreze Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) locomotivele Alstom Traxx Passenger, care pot rula cu până la 200 km/h, din contractul de 16 unități semnat în 2024.

Citește și: Șeful milionar al CFR Călători și șeful CFR, plătit cu 6.000€, vor fi schimbați. Companii cu miliarde datorii

„De câteva săptămâni se anunță recepții la cele 16 locomotive Alstom Traxx de 90 milioane de euro.

Deși continuă să vină în țară, cinci dintre ele fiind în procedură de recepție și prima (LE 001) a fost predată CFR Călători, este posibil să nu le vedem în trafic cu trenuri de pasageri”, afirmă, însă, specialiștii Asociației Pro Infrastructură. 

Citește și: CFR modernizează cei 32 de kilometri de cale ferată dintre Herculane și Poarta. Când se va zbura cu 120 km/h?

Locomotivele Alstom ale CFR nu pot circula corect în România. Miros „șmecheria” pe bani europeni și se opresc

„Explicația: locomotivele ultra-moderne sunt oprite de... instalațiile ultra-moderne de semnalizare (ETCS) care nu funcționează nicăieri pe rețeaua CFR chiar dacă s-au investit sute de milioane de euro bani europeni începând cu 2010. 

Lipsa de interes a CFR pentru ETCS, tratat ca "impus de Bruxelles", își arată acum roadele.

Ce se întâmplă din punct de vedere tehnic? Locomotiva detectează pe linie "balize" (antene) care indică prezența ETCS. Imediat încearcă să se conecteze cu ETCS, însă el nu funcționează.

Fiind vorba de un sistem de siguranță feroviară, locomotiva se oprește.

Ca improvizație rapidă, pe București-Constanța s-au demontat balizele ETCS sub pretextul că acolo urmează o "actualizare" de la ETCS nivel 1 la ETCS nivel 2 (contract semnat cu Hitachi).

Însă, în realitate, nivelul 1 nu a fost folosit niciodată.

Pe tronsoanele unde există instalat ETCS nivel 2, ca Buftea-Crivina și Sighișoara-Curtici, plătite cu bani europeni, demontarea nu este o soluție viabilă.

Dimpotrivă, Comisia Europeană vrea să vadă trenuri mergând cu acest sistem de semnalizare în cabină, în locul clasicei semnalizări "pe stâlpi" (BLA/PZB).

Aceasta este prima achiziție de material rulant la care ARF nu a cerut echipamente ETCS și PZB separate, ci a fost permis un echipament ETCS care trece "selectiv și automat" în mod PZB. Doar că pe rețeaua CFR trecerea automată nu funcționează. Noroc că achizițiile Alstom Coradia și PESA au cerut PZB separat”, explică specialiștii Asociației Pro Infrastructură.

Soluția? Operaționalizarea de urgență a ETCS. Ce face acest sistem

„Soluția corectă o știm cu toții: operaționalizarea de urgență a ETCS, plătite din banii contribuabililor și lăsate de CFR să adune praf!

ETCS crește semnificativ siguranța prin frânarea automată: oprește lin trenul înaintea unui semnal roșu, nu după ca la sistemul actual INDUSI.

Poate evita nenorociri oprind trenul imediat ce o barieră este atinsă de o mașină rămasă pe calea ferată; acum mecanicul frânează abia când vede semnalul de avarie, adică de obicei prea târziu. 

De asemenea, ETCS asigură respectarea limitărilor și restricțiilor de viteză încetinind ușor trenul.

Ar permite și circulația cu viteze 160 km/h a trenurilor InterCity care acum merg cu 150 km/h din cauza frânelor vagoanelor, mai slabe decât cere instrucția”, afirmă Asociația Pro Infrastrutură.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră