Guvernul german nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene care vizează interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, a anunțat clar ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, transmite Agerpres, citând Reuters.
În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor noi echipate cu motoare pe ardere internă.
Parlamentarii europeni au sprijinit luna aceasta propunerea Comisiei Europene, înaintea negocierilor cu ţările membre UE cu privire la forma finală a legii.
Luând cuvântul la un eveniment organizat de Asociaţia Federală a Industriei Germane (BDI), Christian Lindner a spus că vor continua să existe nişe pentru automobilele cu motoare pe combustie astfel încât o interdicţie ar fi o greşeală şi de aceea guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această legislaţie europeană.
Christian Lindner, membru al Partidului Liberal Democrat (FDP), care împreună cu social-democraţii şi verzii formează coaliţia guvernamentală de la Berlin, a mai spus că Germania va fi cea mai importantă piaţă pentru vehiculele electrice.
Parlamentul European aprobat interzicerea vânzării mașinilor cu motoare cu ardere internă din 2035
Parlamentul European a aprobat pe 9 iunie 2022 un proiect legislativ ce ar interzice din anul 2035 comercializarea vehiculelor noi care emit dioxid de carbon, ceea ce ar însemna oprirea vânzării pe piața UE a mașinilor noi cu motoare cu combustie internă.
Astfel, PE și-a adoptat practic poziția de negociere cu statele membre, reunite în Consiliul UE, dar versiunea definitivă a textului legislativ ar putea suferi modificări.
La 14 iulie 2021, ca parte a pachetului „Fit for 55”, Comisia Europeană a prezentat o propunere legislativă de revizuire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și vehiculele utilitare ușoare noi. Potrivit oficialilor de la Bruxelles, propunerea urmărește să contribuie la obiectivele climatice ale UE pentru 2030 și 2050, să aducă beneficii cetățenilor prin introducerea pe scară largă a vehiculelor cu emisii zero (o mai bună calitate a aerului, economii de energie și costuri mai mici pentru deținerea unui vehicul), precum și să stimuleze inovarea în domeniul tehnologiilor cu emisii zero.
Pachetul legislativ menit să combată schimbările climatice are drept obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, față de nivelul anului 1990, și atingerea neutralității climatice până în anul 2050.
„O revizuire ambițioasă a standardelor privind emisiile de CO2 este un element crucial pentru a atinge obiectivele noastre climatice. Prin adoptarea noilor standarde, creăm claritate pentru industria autovehiculelor și stimulăm inovarea și investițiile pentru producătorii de automobile. În plus, achiziționarea și conducerea de autoturisme cu emisii zero vor deveni mai ieftine pentru consumatori”, a declarat eurodeputatul olandez Jan Huitema (Renew), raportor pe acest proiect legislativ.