Fața nevăzută a crizei: Numărul firmelor românești în faliment a crescut cu 16% în S1 2022

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 14.09.2022 - 13:00
Insolvență / Foto: Profimedia
Insolvență / Foto: Profimedia

Toată lumea vorbește despre explozia prețurilor, inflația galopantă și dificultățile sociale. Dar criza economico-financiară ce se tot adâncește se traduce și prin creșterea numărului insolvențelor. În România, acesta a crescut cu 16% în primele 6 luni din 2022.

SHARE

În primul semestru din 2022 s-au deschis 3.510 de noi proceduri de insolvenţă în România, în creştere cu 16% faţă de semestrul 1 2021, şi cu 6% peste nivelul anterior pandemiei de COVID-19, potrivit unui studiu realizat de Coface. 

Iar pierderile financiare cauzate de companiile insolvente în primele 6 luni din acest an au ajuns la 2,7 miliarde lei, în creştere cu 36%, faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, şi aproape cât toate pierderile generate de companiile care au intrat în insolvenţă în anul 2020.

Anul 2020 a fost marcat de efectul de „lockdown” şi incertitudini fără precedent, 2021 a cunoscut o revenire în forţă, dar 2022 a debutat cu războiul pornit de Rusia în Ucraina și continuă în contextul unor crize suprapuse fără precedent.

Citește și: VIDEO După 6 ani pierduți, pot reîncepe lucrările la autostrada „blestemată” Chețani-Câmpia Turzii

Investiţiile nu reprezintă principalul motor de creştere economică şi dezvoltare a companiilor active în România

Sectoarele unde investiţiile au crescut mai accelerat pe parcursul anului 2021 comparativ cu media la nivel naţional (cca. 15% creştere medie netă a bazei activelor fixe) sunt agricultura (+23%), construcţii (+19%), HoReCa (+17%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică (+16%).

Durata medie de încasare a creanţelor la nivelul întregului mediu de afaceri a scăzut la 92 zile pe parcursul anului 2021, comparativ cu 117 zile in 2020, niveluri similare fiind raportate doar în perioada 2010-2012.

Pe de altă parte, finanţarea acordată companiilor nonfinanciare de către instituţiile de credit a înregistrat un salt fără precedent pe parcursul anului 2021. Astfel, soldul creditelor bancare acordate tuturor companiilor la finalul anului 2021 era de 145 miliarde lei, în creştere cu 22 miliarde lei faţă de finalul anului precedent, se arată în studiul Coface.

Citește și: VIDEO Regina Elisabeta a condus și promovat toată viața mașini englezești. Dricul, Mercedes-Binz

Creștere accelerată de costuri în producția industrială: +47% în primele 6 luni din 2022

Datele mai arată că producţia industrială a cunoscut o creştere a costurilor de +25% în 2021 şi +47% în primul semestru din acest an, dinamica salariului net a crescut cu 7% pe parcursul anului 2021, urmată de o accelerare în primul semestru din 2022 la +12%, iar dobânzile pentru creditele noi contractate în lei au crescut de la 4% (iunie 2021) până la 7,75% (iunie 2022).

“Primul semestru al anului 2022 conturează un tablou al mediului economic şi de afaceri plin de provocări. Situaţia insolvenţelor în semestrul 1 confirmă tensiunile prin care trec firmele în încercarea de a supravieţui într-un cadru aflat în continuă schimbare. În acest context cu foarte multe incertitudini şi provocări pentru mediul de afaceri, probabil numărul companiilor care îşi vor întrerupe activitatea va înregistra o creştere cu două cifre, amplitudinea şi impactul financiar cauzate de companiile insolvente fiind dependente de evoluţia contextului geopolitic şi a tabloului macroeconomic. Este important să urmărim toate aceste evoluţii cu atenţie şi să răspundem nevoilor cu soluţii ancorate în realitatea curentă. Ca furnizor de servicii de management al riscului de credit, Coface va continua să sprijine mediul de afaceri prin soluţii bazate pe know how-ul adunat în cei peste 25 de ani de prezenţă pe piaţa locală,” a declarat Alina Popa, country manager, Coface România.

Citește și: VIDEO Prima mașină făcută în România nu a fost Dacia, nici ARO, ci Malaxa 1C. Fabrica, luată de ruși

Mediul de afaceri trece printr-o furtună complexă

Deşi primul semestru din acest an a fost marcat de o creştere a numărului de insolvenţe, se observă o scădere graduală în ultimii ani a numărului de companii insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 milioane euro (medii si mari). Pe de altă parte, numărul acestora din urmă s-a situat în primul semestru al acestui an la 164 companii, în creştere faţă de 133 în S1 2021.

Conform datelor publicate de Centrala Incidentelor de Plăţi furnizate de către Banca Naţională a României, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul primului semestru al anului 2022 au fost în valoare totala de doar 0,7 miliarde lei. Valoarea medie a incidentelor de plată înregistrate pe primului semestru a fost de 53.000 lei, în linie cu media ultimilor ani.

“Mediul de afaceri trece printr-o furtună complexă: piaţa muncii este tensionată din cauza creşterii salariilor şi a presiunilor inflaţioniste, marjele sunt sub presiune, costurile de finanţare au crescut, provocările logistice sunt amplificate de creşterea riscului de contagiune, iar contextul geopolitic este foarte instabil.

Într-un asemenea mediu, companiile sunt din ce in ce mai preocupate de încasarea mai rapidă a facturilor şi analiza partenerilor de afaceri. Mai mult decât atât, complexitatea ecosistemului de afaceri implică necesitatea evaluării riscurilor furnizorilor şi a celor mai importanţi concurenţi, ori clienţii clienţilor importanţi. Nu mai este suficient să îţi analizezi doar partenerii de afaceri”, a declarat Iancu Guda, services director, Coface România.

Construcțiile, pe primul loc în top-ul insolvențelor

Cele mai multe insolvenţe deschise în primul semestru al anului curent au fost înregistrate in sectorul construcţiilor (710), urmat de comerţul cu amănuntul (467) şi comerţul cu ridicata şi distribuţie (407). Dacă numărul insolvenţelor deschise în sectorul de comerţ este relativ stabil faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, sectorul construcţiilor raportează o creştere cu aproape 50%, principala provocare fiind gradul ridicat de îndatorare coroborat cu scăderea creditării pe segmentul rezidenţial din cauza creşterii semnificative a dobânzilor.

Dacă analizăm numărul de insolvenţe raportat la totalul firmelor active, cel mai afectat sector este cel al fabricării produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care a înregistrat o rată a insolvenţelor de 24 de companii la 1.000 de firme active, aproape de 3 ori peste media la nivel naţional.

Numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea în primul semestru din acest an a fost de 62.567, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. În acelaşi timp, numărul firmelor nou înregistrate a crescut la 76.962, din care SRL reprezintă 57.808, cu 7% mai mult decât acelaşi semestru din anul precedent, reprezentând astfel maximul ultimului deceniu din perspectiva evoluţiei semestriale. Cuplarea creşterii importante a companiilor care îşi întrerup activitatea (+12%) cu cele noi înmatriculate (+7%) poate indica şi o migrare a afacerilor vechi către cele noi.

Privind către viitor, principalele provocări ale companiilor deriva din presiunile asupra profitabilităţii şi decelerarea investiţiilor din cauza dobânzilor în creştere, scăderii consumului şi a incertitudinilor fiscale. Toate acestea vor creşte dificultatea de rambursare a datoriilor comerciale şi bancare, ceea ce va alimenta continuarea trendului de creştere a insolvenţelor.

În studiu Coface, au fost considerate insolvenţele nou deschise, în baza datelor publicate de BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvenţă). De exemplu, toate firmele cu proceduri de insolvenţă deschise în primul semestru al anului 2022 (conform BPI) şi care nu figurează ca fiind în funcţiune la mijlocul lunii iulie 2022 (conform ONRC), au fost considerate ca fiind insolvenţe nou deschise pe parcursul primului semestru din 2022.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te