LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
795.660 Votanți în România
4,42 %
228.152 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

VIDEO Ce porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise în 2024. A fost promisă de Ponta din 2014

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 09.10.2023 - 12:02
Ce porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise în 2024. A fost promisă de Ponta din 2014 - Foto: captură video
Ce porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise în 2024. A fost promisă de Ponta din 2014 - Foto: captură video

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că începând din 2024 vor începe să fie deschise porțiuni din Autostrada Moldovei și că anul acesta va fi pornită licitația pentru tronsonul Pașcani - Suceava. A7 a fost promisă de fostul premier PSD Victor Ponta din 2014.

SHARE

”Tronsoane din această autostradă vor începe să fie date în circulaţie de anul viitor. În primul rând cele două de pe Ploieşti - Buzău, primele două loturi care fac joncţiunea cu A3 Ploieşti - Bucureşti.

Eu cred că, deşi termenul e 2025, la cum e progresul pe Buzău - Focşani unde sunt 4 loturi, eu sunt mai mult decât optimist şi sunt 90 de km acolo, că vor putea fi daţi în circulaţie anul viitor. S-a lucrat foarte bine acolo, s-a înaintat foarte mult, repet, termenul e 2025 conform contractului.

Dacă se respectă acelaşi ritm de lucru va putea fi devansat acest termen”, a anunţat Sorin Grindeanu, într-o emisiune TV, informează News.ro.

O parte din această autostradă se construieşte cu fonduri din PNRR, iar altă parte cu fonduri din Programul Operaţional de Transporturi.

Citește și: Autostrăzile nu sunt importante? PIB-ul pe cap de locuitor, mai mare cu 25% în județele care au

Pe tronsonul Pașcani - Suceava al A7, de 61,8 km, încă nu s-a dat drumul nici la licitație. Pe Suceava - Siret nu e gata nici studiul de fezabilitate

”Cele mai multe tronsoane, fiindcă sunt 13 tronsoane de la Ploieşti la Paşcani, acea bucată este pe PNRR.

Şi de la Paşcani la Suceava şi Suceava - Siret este pe finanţare europeană, dar este pe Programul Operaţional de Transporturi, nu pe PNRR.

Majoritatea acestor tronsoane se finalizează în 2025, maxim început de 2026. Şi după alegeri vor fi loturi (...)

Anul acesta voi scoate la licitaţie tronsonul de la Paşcani la Suceava, fiindcă acolo încă nu există contract”, a spus Grindeanu.

Pe de altă parte, pe tronsonul Suceava – Siret (56,17 km) nu e gata încă nici studiul de fezabilitate, la 3 ani de la semnarea contractului. Trebuia să fie gata din 2022.

Citește și: Bucureștiul, fără șansă să aibă inel de autostradă până în 2026. 26 km există doar pe hârtie

România a ajuns la 1.000 km de autostradă la 33 de ani de la Revoluție. Grindeanu zice că vom avea 2.000 km până în 2029

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindenau, a declarat că, în 5-6 ani, se va atinge a doua mie de kilometri de autostradă în România, deoarece în prezent sunt în lucru 750 de kilometri de autostradă şi drum expres. 

”Deocamdată s-a atins o bornă, destul de târziu, la 30 de ani de la Revoluţie, borna de 1.000 de km de autostradă. În acest moment sunt în lucru aproximativ 750 de kilometri şi ştiţi acele şantiere (...) se vede că se lucrează pe toate şantierele, iar rezultatele vor veni  (...)

Citește și: România va avea 2000 de kilometri de autostradă în 6 ani. „Am semnat contracte de 10 miliarde euro”

Eu am spus că, până la sfârşitul anului viitor, undeva la 250 de  km de autostradă sau drum expres, cel puţin. În 2025 probabil iarăşi peste 100 de km pe an se vor deschide”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, 7 octombrie 2023, într-o emisiune TV.

Ministrul Transporturilor a precizat că a semnat anul trecut contracte de peste 10 miliarde de euro, pentru proiecte de infrastructură.

”Tot ce am semnat anul trecut - şi am semnat contracte de peste 10 miliarde de euro - şi au început lucrările şi aceste lucruri se văd şi se vor vedea în anii viitori, indiferent dacă rămâne Grindeanu la Ministerul Transporturilor, pentru că proiectele merg mai departe şi e foarte bine”, a mai afirmat Grindeanu.

Acesta crede că a doua bornă – 2.000 de kilometri de autostradă – ar putea fi atinsă în 5-6 ani. 

”Eu cred că în 5-6 ani se va atinge cealaltă mie de kilometri pentru că acum sunt 750 km în lucru. Indiferent de preşedinte sau de guvern, orice om responsabil nu poate să vină şi să zică   «gata, opriţi şantierele că le-a început  Grindeanu în 2022 şi 2023».

Nu se mai poate. Sunt pe finanţări europene, sunt lucruri care merg înainte. Doar situaţii excepţionale ar duce, dar eu estimez că în 5-6-7 ani vom atinge cealaltă mie de kilometri, deci vom avea 2.000”, a adăugat Grindeanu.

În Master Planul General de Transport din 2014, Victor Ponta vedea Autostrada Moldovei ca drum expres

Ideea unui drum de mare viteză care să lege Moldova de București a apărut în 2008 ca promisiune electorală. Apoi, s-a vehiculat o autostradă între Iași și Târgu-Mureș, ca parte a A8 sau Autostrada Unirii, dar nu s-a făcut nimic.

În 2013, fostul premier PSD Victor Ponta, actual consilier al primului ministrul Marcel Ciolacu, a vorbit despre o autostradă pe traseul Brașov-Bacău-Iași. Între Buzău și Bacău urma să fie construit doar un drum expres. 

Iar în 2014, ideea vizată de Ponta s-a materializat în Master Planul General de Transport în baza căruia România urma să obțină bani europeni pentru infrastructură. 

Piatra de temelie a Autostrăzii Moldovei a fost pusă în 2015, după demisia lui Victor Ponta, când CNAIR a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Ploiești-Focșani-Bacău.

În 2019, omul de afaceri Ștefan Mandachi a construit, însă, „primul metru de autostradă” din A7. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te