Ce înseamnă astăzi CE Oltenia, magnetul de bani care nu vrea să se reformeze, cu 7.800 de angajaţi
Pentru că Nuclearelectrica, din cauza secetei, s-a oprit, Complexul Energetic Oltenia, o unitate în curs de închidere, a ieşit în faţă, ca soluţie de rezervă pentru perioada crizei. Dar perspectivele de supravieţuire ale complexului sunt spre zero.
În ultimii cinci ani (perioada anilor 2021–2025), CEO nu a înregistrat o pierdere netă liniară, ci a trecut printr-o evoluție financiară fluctuantă. A raportat o pierdere netă uriașă în 2021, de 1,52 miliarde de lei, pe fondul costurilor ridicate cu certificatele de CO2.
Au urmat profituri nete ridicate în anii 2022 și 2023, generate de prețurile mari din criză energetică. Apoi, un profit în scădere drastică în 2024, și pierderi masive (de circa 1 miliard de lei / 200 de milioane de euro) anul trecut.
Ce e azi CE Oltenia, magnetul de bani ce nu se reformează?
Ce unități înseamnă azi CE Oltenia? Compania de stat e organizată pe două mari ramuri operaționale:
- Sucursalele Electrocentrale (producție de energie): SE Rovinari, SE Turceni și SE Ișalnița (activitatea e sistată complet începând cu 21 noiembrie 2025). SE Craiova a fost externalizată anterior. SE Chișcani/Brăila a fost retrasă definitiv din activitate.
- Divizia Minieră (extracție de lignit): formată din exploatările miniere de suprafață (carierele Jilț Sud, Jilț Nord, Pinoasa, Tismana, Roșia, etc.), concentrate în bazinele Rovinari, Motru și Jilț.
Câți salariați mai are CEO? Compania a intrat în acest an cu o structură de aproximativ 7.800 de angajați. Structura de personal este tensionată. La 1 aprilie, Administrația a pus în aplicare un plan de reorganizare.
Acesta a vizat neprelungirea sau restructurarea a circa 1.476 - 1.500 de contracte pe perioadă determinată (așa-numiții „determinați”, caz aflat în vizorul DNA, pentru modul de angajare).
Numărul real de personal activ tinde acum spre pragul de 6.300 de oameni, ţinând sindicatele în alertă de proteste, conform energynomics.ro.
Ce centrale și câte grupuri mai funcționează? În baza acordului de renegociere, obținut la Bruxelles, pentru modificarea calendarului de decarbonizare, CEO mai deține în viață 5 grupuri energetice pe cărbune (lignit).
- Sucursala Rovinari (baza rezistenței sindicale): are 3 grupuri active (grupurile 4, 5 și 6). Grupul 5 a fost repus în funcțiune recent, după o modernizare masivă.
- Sucursala Turceni: are 2 grupuri rămase (grupul 4 și 5).
Ce s-a închis recent? La finalul anului trecut, în noiembrie, au fost retrase definitiv din exploatare Grupul 7 Rovinari și Grupul 7 Ișalnița, lăsând Ișalnița complet fără producție pe cărbune.
Citeşte şi: Criză? Salarii de lux, la CE Oltenia: director - 30.000 lei, lider sindicat - 10.500 lei
De ce lignitul este arma energetică a trecutului?
România a avut antracit, care a fost extras de austrieci, în primul rând în Bazinul Schela, din județul Gorj, și Bazinul Banatului, din județul Caraș-Severin. Acum, a rămas sterilul şi exploataţiile de antracit sunt complet închise.
Am mai fost huila, cu precădere în Bazinul Petroşani, şi lignitul, în Gorj. Şi huila s-a cam terminat, minele din Bazinul Petroşani fiind închise, cu excepţia a 4. Lignitul e cel mai slab caloric cărbune şi de asemenea cel mai ieftin.
Din acest motiv, se arde pentru produc'ia de energie la locul extracţiei sau în apropierea acestuia. Să iei lignitul şi să-l arzi ca să faci energie la sute de kilometri de locul extracţiei este nerentabil.
Citeşte şi: Accidentul de la Jilţ. Ministrul Energiei va cere schimbarea a doi membri ai conducerii CE Oltenia
Plus că iarna ajunge la destinaţie îngheţat bocnă, ceea ce presupune alte costuri de pregătire. De aceea, lignitul extras din bazinele gorjene se arde local.
Având puterea calorică scăzută, are un randament scăzut, adică este nerentabil, dar mai şi poluează, ceea ce înseamnă că e de două ori nerentabil.
Instalaţiile de desulfurare şi de reţinere a pulberilor sunt extrem de scumpe, iar certificatele de CO2 fac afacerea complet perdantă. De aici situaţia în care este acum CE Oltenia.
Teoretic, 1.600 MW putere instalată. Practica ne omoară
La ce capacitate funcționează CE Oltenia? Fiecare dintre cele 5 grupuri mai mult sau mai puţin în funcţiune – zilele acestea, trei pensionari, cunoscuţi sub numele de "operatori în camera de comandă" sau "tablotari bloc", au venit să repornească Grupul 4 de la SE Rovinari, de urgenţă, teoretic în funcţiune - are o putere nominală instalată de 310 MW - 330 MW.
Capacitatea teoretică activă ar fi astfel de aproximativ 1.550 - 1.650 MW, putere instalată totală.
Realitatea din Sistemul Energetic Național (SEN) este că, din cauza stocului de cărbune, a problemelor tehnice și a costurilor uriașe cu certificatele de CO2, aceste grupuri nu livrează niciodată la capacitate maximă simultan, pentru că pierderile ar prăbuşi complet raţiunea existenţei CE Oltenia.
“Rezerva strategică”
Ele funcționează de regulă ca bandă de siguranță sau „rezervă strategică”, activându-se puternic pe timp de iarnă sau în perioadele de caniculă/secetă (când Hidroelectrica şi Nuclearelectrica scad din cauza debitelor, cum e cazul Dunării, la Cernavodă, acum).
În realitate, lucrurile stau chiar mai prost: CE Oltenia a informat filiala PSD Gorj – pârghia politică folosită de mulţi ani - că puterea totală livrată poate fi suplimentată cu până la 280 Mwh, pe fiecare grup, dintre cele 3. Atenţie: trei, nu cinci, cum se ştie că sunt disponibile, teoretic.
Reluarea activităţii grupurilor energetice retrase presupune compatibilizarea cu planul de restructurare stabilit, cu deciziile Comisiei Europene și cu obligațiile asumate prin PNRR, conform formaţiunii politice.
Cele 5 grupuri funcţionale nu au nici tehnologie supercritică, nici hipercritică (de ultimă generaţie), ci subcritică, adică clasică. Tehnologiile avansate supercritice sau ultra/hipercritice nu există în Oltenia, fiind vorba aici despre instalații concepute în anii '70, supuse doar unor ajustări de mediu.
Este ca şi cum ai încerca să pui EGR la un Trabant făcut forţat diesel, dar din anii ‘60-’70, ori tracţiune asistată pe calculator la o Dacia 1100 din anii ‘70. Instalațiile acestea funcționează la parametri subcritici ai aburului (adică la presiuni de regulă sub 160-180 bar și la temperaturi de maximum 535-540 de grade Celsius).
De aceea, randamentul termic brut al acestor grupuri este extrem de scăzut, situându-se undeva pe la 30% - 33%. Efectul este că aproape 70% din energia conținută din lignitul ars se pierde în atmosferă, sub formă de căldură, prin turnurile de răcire, care fac notorietatea pozelor.
Nici măcar nu este folosit aburul în cogenerare, cum stau lucrurile cu cel care e produs de alte unităţi de producere a energiei, cum e cazul CET-urilor bucureştene. Mai exista Termocentrala Craiova II, dar a fost desprinsă din CE Oltenia.
Bani aruncaţi pe fereastră
Deși s-au investit peste 120 de milioane de euro, în reabilitarea Grupului 5 de la Rovinari (proiect întins pe aproape 10 ani și finalizat recent, cu mari eforturi), modernizarea nu a modificat tehnologia de ardere.
Tehnologia supercritică (la presiuni de peste 221 bar) sau ultracritică necesită cazane complet diferite, oțeluri speciale rezistente la presiuni și temperaturi mult mai ridicate. Asta înseamnă investiţii de miliarde de euro, pe fiecare grup.
Practic, e o lucrare de tip brownfield, precum cea de la Mintia Deva, unde o centrală revolută a fost efectiv rasă la negru şi înlocuită în trei ani, de către nişte investitori privaţi, cu una complet nouă, pe gaze.
Doar cu chinezii
Singurul proiect pe cărbune de generație nouă, supercritică, din România, vehiculat vreodată, a fost faimosul grup de 600 MW, de la Rovinari (realizat în parteneriat cu chinezii de la China National Electric Engineering), abandonat definitiv din cauza Pactului Verde European și a blocării finanțărilor bancare pentru combustibili fosili.
Din cauză că tehnologia a rămas subcritică, CE Oltenia consumă o cantitate uriașă de cărbune (lignit cu putere calorifică scăzută și umiditate mare, cum am explicat deja) pentru a produce fiecare megawatt-oră de energie.
Acest lucru generează o amprentă de CO2 masivă, de aproximativ 0,8 - 0,9 tone de CO2/MWh produs, generând o dependență financiară totală de prețul certificatelor ETS.
Nici deschiderea minei închise nu ţine. E prea scumpă
În mineritul de lignit (exploatare de suprafață, în cariere deschise), procesul de punere/scoatere din conservare a unei mine este extrem de scump și – dacă este vorba despre punerea în conservare - ireversibil, pe termen scurt:
Conservarea (înghețarea activității): Nu înseamnă doar oprirea excavatoarelor. Costă milioane de euro anual/carieră. Implică menținerea obligatorie a pompelor de desecare (evacuarea apelor subterane, pentru ca mina să nu devină lac – avem una, de huilă, devenită lac, în Bazinul Petroşani: Mina Dâlja), paza utilajelor-gigant și stabilitatea taluzurilor, pentru a preveni alunecările de teren, foarte periculoase.
Scoaterea din conservare (repornirea): E un coșmar logistic, care durează între 6 și 12 luni, deci cine spune acum “scoatem minele din conservare, ca să putem produce imediat energie” ori nu ştie, ori dezinformează cu bună-ştiinţă.
Necesită decopertări masive de pământ steril, pentru a ajunge din nou la frontul de cărbune, recertificarea tehnică a excavatoarelor imense cu cap rotor și reangajarea de personal calificat (care a plecat deja, prin ordonanțe de disponibilizare, iar altul calificat nu prea mai există).
