Capcana „febrei” fotovoltaicelor – greșeala majoră din care firmele pierd bani înainte de a face profit
România se apropie de 300.000 de prosumatori, însă adevărata transformare are loc în mediul de afaceri.
Tot mai multe firme investesc în panouri fotovoltaice pentru a-și reduce facturile, însă specialiștii avertizează că una dintre cele mai frecvente greșeli este montarea lor înainte de optimizarea consumului de energie.
O strategie bine gândită poate reduce costurile cu până la 90%, iar investiția se amortizează în doar câțiva ani. Cât costă întreținerea unui sistem, de ce bateriile devin tot mai importante și ce se întâmplă cu panourile după zeci de ani de funcționare sunt câteva dintre întrebările la care răspund specialiștii consultați de „Ziarul de Iași”.
România a atins, la sfârșitul anului 2025, un prag istoric: aproape 297.000 de prosumatori, care însumează o putere instalată de peste 3.000 MW, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Comparativ, în primăvara anului 2024, capacitatea instalată era de aproximativ 1.780 MW, ceea ce arată ritmul accelerat în care se dezvoltă producția de energie din surse regenerabile. Dacă în primii ani creșterea a fost susținută în special de sectorul rezidențial, acum investițiile se mută tot mai mult în zona companiilor. Pentru mediul de afaceri, energia verde nu mai este doar un proiect de imagine, ci o decizie economică menită să reducă facturile și să ofere predictibilitate costurilor, care să conducă până la urmă la sustenabilitate.
În practică, specialiștii spun că sustenabilitatea nu mai înseamnă doar reducerea impactului asupra mediului, ci și utilizarea mai eficientă a resurselor, reducerea consumurilor de energie și a amprentei de carbon, alături de dezvoltarea unor afaceri capabile să rămână competitive pe termen lung. Pe lângă producerea energiei din surse regenerabile, companiile investesc în modernizarea echipamentelor, reducerea consumurilor și digitalizarea managementului energetic, obiectivul fiind obținerea aceleiași producții cu un consum mai mic de resurse.
„O firmă devine sustenabilă atunci când își desfășoară activitatea fără a epuiza resursele naturale și fără a dăuna mediului sau comunității. Mai concret, în zona energetică, asta înseamnă utilizarea surselor de energie regenerabilă, creșterea eficienței energetice, reducerea amprentei de carbon și gestionarea deșeurilor prin implementarea economiei circulare și reciclare”, spune Cătălin Popovici, fondatorul Climatherm, companie specializată în soluții de eficiență energetică și sisteme fotovoltaice. mai mult pe ziaruldeiasi