Budapesta, lider în zonă privind atractivitatea investițiilor hoteliere. Unde se află Bucureștiul

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.08.2023 - 17:22
Foto: pexels.com/Andrea Piacquadio

Compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield a realizat un top al celor mai atractive 20 de orașe din Europa Centrală şi de Est (CEE) pentru operatorii hotelieri internaţionali care doresc să se extindă. Clasamentul este condus de Budapesta, iar pe doi se află Praga.

SHARE

”Piaţa hotelieră din Bucureşti continuă să fie atractivă pentru operatorii hotelieri internaţionali care doresc să se extindă în Europa Centrală şi de Est (ECE).

Bucureştiul s-a plasat pe poziţia 5 din 20 de oraşe din CEE din punct de vedere al interesului principalilor operatori de a investi în perioada următoare în noi facilităţi hoteliere”, arată compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield, care a publicat rezultatele studiului Hotel Operator Beat S1 2023, pe baza unui sondaj realizat în rândul a peste 26 de directori executivi ai operatorilor hotelieri deja prezenţi în ECE (Belarus, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Slovacia, Ucraina) sau interesaţi să intre în regiune şi care operează peste 450 de hoteluri cu peste 72.000 de camere.

Citește și: Hotelierii de pe Litoral se plâng că au cel mai slab an din istorie. În Grecia, mai ieftin și cu 50%

Operatorii intervievaţi au în curs de pregătire 140 de hoteluri, cuprinzând în total peste 22.000 de camere, relatează News.ro.

Cele mai atractive cinci pieţe din regiune pentru operatori sunt, în ordine, Budapesta, Praga, Varşovia, Cracovia şi Bucureşti.

Investitorii hotelieri, tentați de București, dar și de Cluj și de stațiunile românești

Pe lângă Bucureşti, operatorii şi-au mai exprimat interesul pentru Cluj-Napoca şi, totodată, pentru destinaţiile de pe litoral şi staţiunile româneşti, fapt ce subliniază atractivitatea României şi în afara oraşelor principale. 

”Piaţa hotelieră din Bucureşti atrage o atenţie semnificativă din partea operatorilor internaţionali care doresc să-şi consolideze poziţia sau să-şi crească cota de piaţă.

Citește și: Experiență de 765 lei/zi, în Saturn: Turiștii se „luptă” pe mâncare. În 15 minute, tăvile sunt goale

Revenirea robustă şi atractivitatea crescândă a oraşului reprezintă o oportunitate interesantă pentru diversificarea ofertei şi pentru aducerea unor branduri de lux mai accesibile, acoperind astfel un gol care există în prezent pe piaţa hotelieră din Bucureşti. În plus, prezenţa scăzută a brandurilor hoteliere internaţionale pe litoralul românesc oferă oportunităţi pentru operatorii hotelieri datorită potenţialului ridicat”, spune Sevda Cadir, Senior Hospitality Consultant, CEE & SEE la Cushman & Wakefield.

Piaţa hotelieră din Bucureşti, +43% în primele 6 luni din 2023

Piaţa hotelieră din Bucureşti a crescut în primul semestru, venitul mediu al hotelurilor consemnând un avans de peste 43% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. În ciuda provocărilor, sectorul a atins nivelurile pre-pandemice, evoluţie determinată de o creştere a tarifului mediu net cu aproape 11% faţă de S1 2019 şi cu 27% faţă de S1 2022.

Rata de ocupare s-a majorat, de asemenea, cu aproximativ 13% în S1 2023 faţă de S1 2022. Creşterea calităţii hotelurilor, prin renovarea unităţilor existente, dar şi prin deschiderea unora noi, atât de operatori locali, cât şi internaţionali, a alimentat acest succes.

Mai mult decât atât, operatorii sunt increzatori cu privire la performanţa viitoare a hotelurilor din Bucureşti, în special pentru clasele ”luxury” şi ”upper-upscale”, 71% dintre respondenţi fiind optimişti, iar 82% foarte optimişti.

Citește și: România 2023: De la Satu Mare la Mangalia, trenul face 900 km în peste 24h. „O batjocură adevărată”

Autorii studiului menţionază că datele generale sugerează că industria ospitalităţii din ECE traversează o perioadă de o redresare sănătoasă, în ciuda provocărilor macroeconomice şi geopolitice. Cu toate acestea, există şi provocări, aproximativ 28% dintre proiectele hoteliere aflate în curs de desfăşurare confruntându-se cu întârzieri sau fiind puse în aşteptare, în principal din cauza costurilor crescute de dezvoltare.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în peste 60 de ţări.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te