Recent lansată de către compania românească Arggo Consulting, platforma Arggo BPM este special concepută pentru a simplifica crearea de aplicații de business.
Compania investește peste un milion de Euro în această soluție low code, integrată, de modelare, execuție și optimizare a proceselor de business din cadrul unei organizații, având ca scop îmbunătățirea performanței acestora. Companiile pot opta pentru modelul SaaS (Software as a Service) sau PaaS (Plarform as a Sevice).
În modelul SaaS, echipa de experți Arggo Consulting construiește și personalizează o aplicație pe baza fluxurilor de business ale clientului.
De asemenea, tot în modelul SaaS, clientul poate opta pentru o aplicație deja existentă. În modelul PaaS, clientul poate achiziționa platforma Arggo BPM pentru a-și construi cu resurse proprii aplicația dorită.
Indiferent de complexitatea unui flux de business, platforma Arggo BPM dă posibilitatea definirii activităților ce alcătuiesc fluxul, a modelului de date, a interfețelor vizuale, care permit implementarea oricărui tip de aplicație. Platforma are un nivel de customizare foarte mare ceea ce permite flexibilitate utilizatorilor.
Cu ajutorul platformei Arggo BPM se pot crea de la aplicații simple pentru aprobarea facturilor, achizițiilor sau cheltuielilor, până la aplicații complexe, cum ar fi cele pentru gestionarea completă a unui proces online de acordare de credite bancare. Folosind o astfel de aplicație se pot identifica mai ușor eventuale „probleme” din procesul de business.
Spre exemplu, dacă un document se plimbă de prea multe ori pe la aceeași persoană sau departament, de ce durează prea mult o activitate, daca este la departamentul care trebuie sau de ce nu s-a răspuns în timp util la cerere.
Platforma Arggo BPM, prin modul de implementare al proceselor, colectează informații în timp real despre fiecare proces în execuție: starea în care se află, timpul de realizare pentru fiecare activitate, precum și istoricul tuturor activităților finalizate; informații ce ajută la îmbunătățirea modului de organizare și a timpului de execuție.
Prin platforma Arggo BPM se pot implementa procesele de business, indiferent de complexitatea acestora, rezultatul final fiind o aplicație web modernă ce poate fi accesată de utilizatori de pe orice dispozitiv.
Utilizatorii navighează și utilizează aplicația cu ajutorul interfețelor intuitive, bine definite, ce pot prevedea multiple niveluri de accesare, alerte sau aprobări, corelate cu profiluri diferite de utilizatori.
„În mediul de afaceri tot mai competitiv în care cu toții ne desfășurăm activitatea, îmbunătățirea execuției și urmărirea proceselor cheie este esențială pentru dezvoltarea oricărei organizații și poate oferi un avantaj în fața concurenței. Este prioritar ca o companie să fie organizată și orientată pe procese de lucru, procese care să fie automatizate pe cât posibil și monitorizate periodic.
Este foarte importantă mentalitatea din cadrul organizației și înțelegerea faptului că orice proces de business poate fi transpus într-o aplicație. Riscul cel mare pentru o companie este să ajungă să aibă o multitudine de aplicații ce implementează fiecare diverse procese, ce necesită integrări între ele și întreținere periodică.
Avantajul platformei Arggo BPM este că toate procesele sunt implementate pe același tipar, beneficiază toate de calitatea platformei, integrarea nu este necesară deoarece se pot înlănțui sau întrepătrunde direct procesele de business, adică nu trebuie „plimbate” date între baze de date sau aplicații.
Toate acestea oferă management-ului posibilitatea de a avea o imagine clară și centralizată a proceselor ce se desfășoară în organizația pe care o dezvoltă și administrează. ”, a menționat Marius Tudosie, Senior Solution Architect, în cadrul companiei Arggo Consulting.
Mai multe informații despre Arggo BPM se pot găsi pe: https://arggobpm.solutions/