9.300 lei/lună pensie specială pentru Petre Daea. Are doctorat la Ștefan Gheorghiu luat în doi ani

DE Petre Bădică | Actualizat: 10.07.2022 - 11:07
8.000 lei/lună pensie specială pentru Petre Daea. Are doctorat la Ștefan Gheorghiu luat în doi ani / FB
8.000 lei/lună pensie specială pentru Petre Daea. Are doctorat la Ștefan Gheorghiu luat în doi ani / FB

Petre Daea a revenit în fruntea ministerului Agriculturii, deși specializarea sa în acest domeniul se rezumă la cursuri făcute la școala de îndoctrinare Ștefan Gheorghiu și o facultate terminată în 1973.

SHARE

Numărul cercetătorilor și al profesorilor români care activează în străinătate sau care au urmat cursuri în Occident este estimat la câteva sute de mii. Cu toate acestea, la 30 de ani de la căderea comunismului, în fruntea Ministerului Agriculturii a fost rechemat Petre Daea.

El nu a urmat niciun curs și nu a participat la nicio specializare în Occident în cei 33 de ani trecuți de la Revoluție. Cv-ul său este sărăcăcios în ceea ce privește pregătirea profesională. El menționează că a făcut Facultatea de Agronomie în 1973.

Între 1982 și 1983, Petre Daea a urmat cursurile la Institutului de Pregătire a Cadrelor de Conducere în Economie și Administrație. El a primit, la finalul celor doi ani de studiu, și o diplomă de doctor. Detali AICI

Newsweek România a publicat dosarul lui Petre Daea, întocmit ca urmare a participării sale la școala de partid și de îndoctrinare a Partidului Comunist Român.

Pentru a fi admis la „Ștefan Gheorghiu“, Petre Daea a arătat că are o origine sănătoasă, a dovedit devotament față de Partidul Comunist, a fost propus de organizațiile muncitorești ale PCR și, în final, a primit binecuvântarea lui Nicolae Ceaușescu. În perioada 1976 – 1979, Petre Daea a urmat „cursurile universității politice și de partid“ (Ștefan Gheorghiu - n.red.), după cum singur menționează într-un document obținut de Newsweek România.

Note de 10 la examene precum „Materialismul dialectic și istoric

Acest aspect nu este menționat în cv-ul oficial al ministrului de astăzi al Agriculturii. Între 1982 – 1983, Petre Daea s-a întors la Academia de Partid „Ștefan Gheorgiu“, urmând Institutul Central de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economia și Administrația de Stat.

Pe site-ul guvernului, actualul ministru al Agriculturii pretinde însă că la institut ar fi obținut un doctorat, dar documententele consultate de Newsweek România îl contrazic.

Petre Daea a fost cursant la secția „Agricultură/CAP“. A luat note de 10 la examene precum „Materialismul dialectic și istoric, concepția revoluționară despre lume și viață a PCR, fundament teoretic al conștiinței socialiste“ sau „Atributele conducerii unității agricole socialiste“. Ministrul Agriculturii a învățat atunci nu doar agricultură colectivistă și CAP-istă. El se angaja la „înfăptuirea unei adevărate revoluții în gândirea tuturor oamenilor muncii care își desfășoară activitatea în agricultură“. În anii ’80, cei mai negri ai regimului Ceaușescu, acest lucru însemna îndoctrinarea muncitorilor și țăranilor cu ideologia comunistă.

La asta s-a angajat Petre Daea cu mare avânt. Documentele și informațiile pe care le publicăm arată că ministrul Agriculturii s-a înregimentat în Partidul Comunist încă din facultate, unde a condus diverse asociații studențești.

În paralel cu activitatea sa de inginer agronom, Daea asigura, într-o notă, secretariarul Comitetului Central al PCR că „am continuat să studiez pentru a-mi ridica nivelul politic și idoleogic“. Cu acest nivel politic ridicat, obținut exclusiv în comunism, Petre Daea se pregătește ca anul viitor să coordoneze stabilirea noii Politici Agricole Comune a Uniunii Europene.

Citește pe larg: Dosarul lui Petre Daea - Activistul de nota 10 al lui Ceaușescu  

De trei ori șef la Agricultură

Deși nu a studiat deloc agricultura capitalistă, Daea a făcut o strălucită carieră în democrație.

Daea ocupă pentru a treia oară portofoliul de ministru al Agriuculturii. Prima oară în mandatul lui Adrian Năstase  (iulie – decembrie 2004). A fost numit de Dragnea minstru al Agriulturii în anul 2017 când premier a fost colegul său de guvern Sorin Grindeanu.

A fost 12 ani parlamentar. De aceea, potrivit ultimei sale declarații de avere, Daea încasează o pensie de parlamentar în valoare de 111.000 de lei pe an, adică 9.000 lei/lună. Detalii AICI

CCR le-a dat pensiile înapoi

Săptămâna aceasta, un număr de 67 de foşti parlamentari au câştigat la Tribunalul Bucureşti, într-un proces colectiv, recuperarea pensiilor speciale pierdute în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament. Daea își va primi și el pensia înapoi. Daea mai are o pensie de 3.000 lei pe lnă pe care o va cumula cu salariul de ministru care este de 15.000 lei/lună.

În mai,Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor. Curtea invocă în decizia sa faptul că legea a fost adoptată mult prea rapid, într-o singură zi, ceea ce ar afecta însăși caracterul „democratic” al statului.

Petre Daea a fost unul dintre cei care au iniţiat legea prin care parlamentarii beneficiau de o pensie specială: „Actul normativ care a fost creat de parlamentarii de atunci, la care eu am fost unul dintre iniţiatori, de aceea eu nu pot să mă ascund...”, spunea Daea.

Citește și: Pensii parlamentare recuperate: Mădălin Voicu - 9.200 lei/lună, Văcăroiu - 5.000 lei, Sârbu - 5.600

Petre Daea se întoarce la limba de lemn

Nu doar studiile lui Daea sunt din vremurile demult apuse, dar și modul de exprimare. Postarea sa de revenire în funcția de ministru abundă în expresii de tristă amintire:

„Responsabilitatea misiunii încredințate mă determină să intru imediat în dispozitivul de lucru.. biectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp… nivelul producțiilor și valorificarea superioară a acestora să influențeze pozitiv viața economică a României… Folosind judicios resursele putem depăși cu bine greutățile momentului.”

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te