joi 04 septembrie
EUR 5.0772 USD 4.3611
Abonează-te
Newsweek România

Dosarul lui Petre Daea - Activistul de nota 10 al lui Ceaușescu

Data publicării: 07.11.2018 • 08:54 Data actualizării: 09.11.2018 • 18:32
Foto Inquam Photos/ Octav Ganea
Foto Inquam Photos/ Octav Ganea

Petre Daea a devenit specialist în agricultura socialistă, ideolog și propagandist al regimului comunist, după ce a studiat patru ani la Academia Ștefan Gheorghiu, școala de partid și de cadre a PCR.

Pentru a fi admis la „Ștefan Gheorghiu“, Petre Daea a arătat că are o origine sănătoasă, a dovedit devotament față de Partidul Comunist, a fost propus de organizațiile muncitorești ale PCR și, în final, a primit binecuvântarea lui Nicolae Ceaușescu.

În perioada 1976 – 1979, Petre Daea a urmat „cursurile universității politice și de partid“ (Ștefan Gheorghiu - n.red.), după cum singur menționează într-un document obținut de Newsweek România.

Acest aspect nu este menționat în cv-ul oficial al ministrului de astăzi al Agriculturii. Între 1982 – 1983, Petre Daea s-a întors la Academia de Partid „Ștefan Gheorgiu“, urmând Institutul Central de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economia și Administrația de Stat. Pe site-ul guvernului, actualul ministru al Agriculturii pretinde însă că la institut ar fi obținut un doctorat, dar documententele consultate de Newsweek România îl contrazic.

Petre Daea a fost cursant la secția „Agricultură/CAP“. A luat note de 10 la examene precum „Materialismul dialectic și istoric, concepția revoluționară despre lume și viață a PCR, fundament teoretic al conștiinței socialiste“ sau „Atributele conducerii unității agricole socialiste“.

Ministrul Agriculturii a învățat atunci nu doar agricultură colectivistă și CAP-istă. El se angaja la „înfăptuirea unei adevărate revoluții în gândirea tuturor oamenilor muncii care își desfășoară activitatea în agricultură“.

În anii ’80, cei mai negri ai regimului Ceaușescu, acest lucru însemna îndoctrinarea muncitorilor și țăranilor cu ideologia comunistă. La asta s-a angajat Petre Daea cu mare avânt. Documentele și informațiile pe care le publicăm arată că ministrul Agriculturii din guvernul Dăncilă s-a înregimentat în Partidul Comunist încă din facultate, unde a condus diverse asociații studențești.

În paralel cu activitatea sa de inginer agronom, Daea asigura, într-o notă, secretariarul Comitetului Central al PCR că „am continuat să studiez pentru a-mi ridica nivelul politic și idoleogic“. Cu acest nivel politic ridicat, obținut exclusiv în comunism, Petre Daea se pregătește ca anul viitor să coordoneze stabilirea noii Politici Agricole Comune a Uniunii Europene.

Citește toate dezvăluirile din Dosarul lui Daea: Comunist zelos

La școala de elită a comuniștilor

Notă maximă în agricultura de Broșteni

Mi-am ridicat nivelul politic și ideologic

De partea statului, împotriva Securității

Propunerile cuplului Ceaușescu pentru Institutul lui Daea

Părintele pestei porcine

_____________________________________________________________

Mai multe articole din secțiunea Investigații

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră