Editura Corint, avanpostul propagandei chinezești. Operele lui Xi Jinping în librăriile românești

DE Stelian Negrea | Actualizat: 23.07.2024 - 20:17
O editură românească a început să umple rafturile librăriilor din țară cu volume despre realizările din China comunistă - Foto: Newsweek (rol ilustrativ)
Volumul Să vorbim de buna guvernare, autor Xi Jinping, Editura Corint. Sursă foto, Facebook
Construcția de partid în noua epocă. Editura Corint
PCC și măreața revitalizare a Chinei comuniste în 100 de concepte. Editura Corint

O editură românească a început să umple rafturile librăriilor din țară cu volume despre realizările din China comunistă. Ba chiar a lansat o serie cu discursurile complete ale dictatorului chinez. Patronii acestei edituri au totodată contracte de milioane și cu statul român.

SHARE

Dacă vrei să te întorci în timp, înainte de 1989, când librăriile erau înțesate de lucrări propagandistice și, desigur, de cuvântările Tovarășului și operele Tovarășei, o editură românească îți oferă varianta actualizată - discursurile lui Xi Jinping. Traduse în română nu se știe pentru cine, poate pentru nostalgicii „Epocii de Aur” sau pentru pentru naivii care încă mai cred în comunism.

Citește și: China vrea să intervină masiv în alegerile de anul acesta

Patronii acestei edituri, care-și are sediul de aproape 20 de ani într-o clădire a statului român, au semnat acorduri de colaborare cu edituri din China comunistă. Zecile de cărți pe care le publică despre gloriosul sistem chinezesc se bucură de prețuri mici pentru a impulsiona vânzările.

Cine sunt românii care ne bagă pe gât discursurile liderului comunist chinez

Editura Corint este deținută prin compania Corint Logistic SRL de frații Penescu, Violeta Luiza (61 de ani) și Daniel (62 de ani), precum și de Cristian Greșanu (67 de ani). Acesta din urmă este și președintele Uniunii Editorilor din România.

Citește și: „Caracatița” serviciilor de consultanță cu ajutorul căreia Victor Ponta a făcut primul milion

Cei trei nu au avut alte afaceri în afara celor cu cărți și, conform datelor publice, se cunosc de multă vreme. Mai exact din 2004, când au pus bazele companiei Corint Junior SRL, o editură pentru cărți de copii, în localitatea Alexandria din județul Teleorman.

Tot aici, cei trei au preluat în același an compania Leda Editserv SRL de la Marin Penescu (68 de ani la momentul preluării), tatăl celor doi frați.

Citește și: Ponta, consultanță de 350.000 lei pentru chinezii care cresc porci în România. Serviciile, la secret

Compania Corint Books SRL, al cărei nume este mai aproape de cel al acestei edituri, este deținută acum integral de Mirela Corina Andrei, însă, în trecut, prin acționariatul acesteia au mai trecut Cristian Greșanu și Anca Ionela Eftimie Penescu, care acum se prezintă ca deținând o altă editură - Epica Publishing House. 

Cele două companii se înghesuie, alături de multe altele deținute de aceiași asociați, într-un bloc de pe strada Eminescu 54 A, din buricul Bucureștiului, unde își au sediul mai multe instituții de stat. De altfel clădirea este deținută de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).

Ultima apariție: „Să vorbim despre buna guvernare” a lui Xi Jinping

La numai 43 de lei, preț redus, îți poți achiziționa de pe site-ul www.edituracorint.ro cartea „Să vorbim despre buna guvernare”. Autorul? Nimeni altul decât președintele Chinei și liderul suprem al Partidului Comunist Chinez.

Potrivit descrierii, acesta este abia volumul 1 și “cuprinde texte importante ale lui Xi Jinping din perioada cuprinsă între 15 noiembrie 2012 și 13 iunie 2014. Textele, în număr de 79, includ: cuvântări, convorbiri, expuneri, conferințe, instrucțiuni oficiale, felicitări”.

Altfel spus, toate pozițiile oficiale ale celui care conduce, cu o mână de fier, dictatura cu cea mai mare populație din lume.

“Pentru o mai clară înțelegere a problematicii actuale a Chinei, textele alese au fost împărțite în 18 capitole în funcție de domeni­ile de interes. Textele din cadrul fiecărui capitol au fost aranjate în ordine cronologică. Pentru confortul lecturii și pentru o mai bună înțelegere a sistemului social chinez și a istoriei și culturii sale, edi­torul a adăugat note la finalul fiecărui text”, ne anunță editorii români.

Coperta volumului este tipică pentru cultul personalității din regimurile comuniste.

Este acest titlu o noutate absolută în portofoliul editurii Corint? Nici vorbă. Înaintea lui a fost publicată “Seria de discursuri ale lui Xi Jinping privind mijloacele de trai ale poporului”. La prețul de doar 54 de lei.

Ce aflăm din acest volum? „Gândirea lui Xi Jinping privind socialismul cu specific chinezesc în noua epocă reprezintă o viziune amplă și profundă, cu un conținut bogat, care cuprinde sfera politică, economică, socială, culturală, a mediului ecologic etc. Pe de altă parte, seria de discursuri ale lui Xi Jinping privind mijloacele de trai ale poporului constituie o secțiune detaliată și elaborată, care indică în mod direct mijloacele de trai și aspirațiile maselor populare, fiind partea cea mai apropiată de viața oamenilor de rând, și reprezintă cea mai bună interpretare a convingerii «slujirii poporului cu toată inima și cu toată credința», dar și a «stabilirii ca obiectiv de luptă a năzuinței poporului la o viață mai bună»”. 

De ce se fac preș editorii români la picioarele Chinei comuniste

Dar de ce să se fi făcut o editură privată din România o pasiune pentru lucrările propagandistice din îndepărtata Chină?

O analiză asupra cifrelor de afaceri ale principalelor companii deținute de cei trei acționari nu indică faptul că glorificarea regimului comunist chinez ar fi foarte profitabilă.

Cei doi frați Penescu și președintele Uniunii Editorilor din România dețin împreună companiile Corint Logistic SRL, Corint Junior SRL, Corint Serv SRL, Editas Adele SRL (fostă Leda Editserv SRL, aflată în insolvență de peste 10 ani).

Majoritatea acestor firme au sediul la aceeași adresă din imobilul RAAPPS. Conform datelor Ministerului Finanțelor, ele au cifre de afaceri modeste, de doar câteva sute de mii de lei anual, iar profiturile sunt la fel de mici. 

Cei trei mai dețin și Asociația Corint Pro Educație, care nu și-a făcut publice datele financiare. 

Acord cu o editură a regimului comunist chinez

Dacă atractivitatea economică a traducerii operelor lui Xi Jinping pentru publicul românesc poate fi pusă sub semnul întrebării, un singur lucru este cert. Editura Corint are de opt ani un acord cu o editură controlată de guvernul chinez.

Conform Radio China International, înțelegerea dintre Grupul Editorial Corint din România și Grupul de Publicaţii Zhejiang a fost semnată pe 24 august 2016, în prima zi a Târgului Internaţional de Carte din Beijing.

La semnare a fost prezent chiar Cristian Greșanu, care este și președintele Uniunii Editorilor din România, alături de Zhu Yongliang, vicepreşedinte al Grupului de Publicaţii Zhejiang.

Cu această ocazie, românul a declarat pe un ton entuziast: „Sunt fericit că am reuşit să facem primul pas în această colaborare cu o mare editură din China. Ideea este că vrem să ne cunoaştem mai bine prin intermediul cărților și considerăm că acesta este primul pas, dar extrem de important. Prin acest acord, partea chineză va promova autori chinezi în România, iar românii vor să promoveze autori români în China, pentru a se cunoaște mai bine și a-și promova propriile valori identitare.”

Evident, primul autor chinez promovat în România prin intermediul Editurii Corint n-a fost vreun mare scriitor premiat cu Nobel, ca Mo Yan, ci însuși tovarășul secretar general Xi Jinping. Explicația este simplă. Conform uneia dintre cele mai prestigioase publicații de profil, Grupul de Publicații Zhejiang este deținut în întregime de statul chinez și se află sub controlul administrației provinciei cu același nume.

Editura Corint: „Lucrări finanțate printr-o contribuție comună”

Newsweek România a trimis o serie de întrebări Editurii Corint: câte exemplare din volumul de discursuri al lui Xi Jinping a tipărit, cine l-a finanțat, care au fost motivele deciziei de a publica o asemenea lucrare și ce alte cărți cu aceeași tematică urmează să mai scoată pe piață și cu ce finanțare.

Nu am primit răspunsuri clare la niciuna dintre aceste întrebări, ci o reacție vagă, din care se înțelege totuși că partea chineză a contribuit financiar la costurile publicării.

„Editura Corint sărbătorește anul acesta 30 de ani de activitate neîntreruptă. În cele trei decenii, editura a publicat nenumărate volume de succes în diferitele domenii în care activează și s-a impus drept una dintre cele mai importante edituri din România.

Editura Corint a încheiat o colaborare cu câteva edituri chinezești însemnate pentru publicarea unor volume care acoperă un spectru tematic larg, de la proză contemporană chineză, lucrări de istorie și cărți pentru copii până la lucrări care prezintă tehnologia, filosofia politică și punctele de vedere oficiale ale Chinei. Scopul acestei colaborări este de a aduce la cunoștință cititorului român problemele cu care se confruntă una dintre marile economii ale lumii, evoluțiile tehnice, literatura contemporană, tradițiile istorice și culturale ale acestei țări.

Chestiunile care țin de tiraje sunt strict confidențiale, însă vă putem spune că se încadrează în categoria tirajelor mici.

Aceste lucrări sunt finanțate printr-o contribuție comună de către editură și partenerii săi chinezi”.

Editura Corint a mai colaborat în trecut și cu statul român. De exemplu, acum 11 ani, a editat împreună cu Departamentul Românilor de Pretutindeni volumul „Românii de lângă noi”. 

În total, conform datelor de pe portalul seap.ro, companiile deținute de cei trei patroni ai Editurii Corint au câștigat contracte cu statul în valoare de cel puțin 32 milioane lei în perioada 2007-2024.

Reînvie „limba de lemn” din epoca propagandei ceaușiste

China comunistă de astăzi este zugrăvită și în alte volume traduse de Editura Corint, volume scrise în aceeași „limbă de lemn” pe care românii mai în vârstă și-o aduc aminte din epoca propagandei ceaușiste

Dintr-un „Studiu asupra gândirii economice din cadrul socialismului cu specific chinezesc promovat de Xi Jinping în noua eră”, al cărui preț a fost redus de la 72 la 48 de lei, cititorii pot afla „logica istorică, logica teoretică și logica practică ale dezvoltării economice din cadrul socialismului cu specific chinezesc promovat de Xi Jinping în noua eră, analizând contextul și sursele teoretice ale gândirii economice chineze, precum și comentariile Secretarului General Xi Jinping asupra socialismului cu specific chinezesc”.

Pentru nici 30 de lei, cei interesați pot citi în cartea „China. Responsabilitatea unei mari puteri” că „este o realitate care nu mai poate fi eludată că, în prezent, China se îndreaptă cu pași mari spre centrul arenei globale, căci a trecut de la rolul de figurant la acela de personaj secundar, apoi de personaj principal și va ajunge, probabil, la rolul de personaj principal indispensabil în viitor”. 

Într-un alt volum, „PCC și măreața revitalizare a națiunii chineze în 100 de concepte”, la prețul promoțional de 58 lei, aflăm că „Partidul Comunist Chinez a apărut în tumultul unor crize sociale grave, într-o perioadă în care națiunea chineză se confrunta cu provocări atât interne, cât și externe. Partidul a adoptat principiile marxism-leninismului și a ținut cont de doleanțele mișcărilor muncitorilor chinezi. Înființarea PCC, un eveniment epocal în istoria națiunii chineze, a reprezentat punctul  culminant al progresului social și al dezvoltării revoluționare din China modernă, oferind un sprijin temeinic dezvoltării viitoare a țării și dând un nou imbold revoluției. Înființarea PCC a schimbat complet direcția și evoluția națiunii chineze, viitorul poporului chinez și evoluția lumii”.

Sunt promovați și românii aflați în solda Chinei comuniste

Pe lângă operele lui Xi Jinping, Editura Corint promovează și cărțile românilor angajați în aparatul de propagandă chinezească. Un exemplu este Dan Tomozei, redactor la Radio China International, care și-a așternut gândurile admirative despre marea dictatură comunistă într-un volum intitulat „După 70 de ani. Ultimul zid”.

„În fața globalizării, proces similar și posibil premergător unui nou tip de război, pe altă dimensiune și de altă anvergură, singura țară care pare să rămână ferm pe poziție este China.

Aceasta prezintă o listă de subiecte pe care nu le negociază, neacceptând să fie puse sub semnul întrebării de către străini. Între acestea se regăsesc aspecte culturale, religioase, libertățile și drepturile și, nu în ultimul rând, ordinea politică și economică internă.

În ciuda tuturor asalturilor externe, China rămâne ULTIMUL ZID în calea globalizării cultural-identitare pe fond economic. Modelul chinez continuă să se regenereze și să se reinventeze, acceptând influențe externe numai după o prealabilă și profundă adaptare la criteriile locale.

China își păstrează și își promovează cu putere rădăcinile și resursele legendare, poveștile și istoria, fiecare copil născut fiind conectat la o uriașă conștiință culturală, care începe cu Pangu și se termină cu liderul din prezent”, scrie, plin de emfază, Tomozei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te